Descult pe iarba cu roua

         Maine dimineata, ma infiintez in curte cu picioarele goale, pe iarba cu roua. Vreau sa vad rasaritul. Vreau sa vad cum e.

Sa previi

“E mai bine sa previi decat sa vindeci.”

Autor necunoscut

Mai bine…?

Daca ar fi sa discutam despre specializare, am auzit urmatoarea intrebare: Cum e mai bine? Sa te axezi pe mai multe directii, dar fara a atinge varful la nici una, sau sa mergi spre o singura tinta, canalizandu-ti toata energia, timpul si banii in directia respectiva, devenind astel cel mai bun? Sunt avantaje si dezavantaje. De exemplu, daca optezi pe prima varianta, asa cum facem majoritatea, exista posibilitatea de a raspunde mai multor cerinte, dar la nivel mediocru. In schimb, daca aleg sa devin cel mai bun pe o anumita ramura, sunt expert care risc sa nu ma pricep sa schimb nici macar un bec, de exemplu, daca activitatea asta nu face parte din sfera mea. Deci: omul care stie s-o faca si pe-aia, si pe-aia, si pe cealalta, sau omul care nu se pricepe la asa multe, dar e as in domeniul lui? Tu ce parere ai?

Profesori

            Imi plac profesorii care tin un curs fara hartii in fata. Cunosc asa de bine ce au de spus, incat pot tine cursul si pe hol (s-a intamplat o data, pentru ca era amfitatrul ocupat), cu studentii in jurul sau, ca si cum le-ar spune ce lucruri interesante s-au mai petrecut intre timp. Te privesc in ochi si se implica, astfel incat vezi si tu ce e in lumea lor. Imi place tipul de pedagog care te influenteaza pozitiv nu numai in domeniul in care preda, ci lasa o amprenta si asupra caracterului. Flexibili, consecventi si cu principii de viata puternice, sensibili la nevoile copiiilor, fara a se lasa trasi pe sfoara. Sa nu uite ca au trecut si ei pe aici, sa fie atenti la schimbarile care au loc in societate. Adica nu mai e relevanta decat in unele cazuri expresia “Pe vremea mea…”. 

Suflet de om

Rasar fire de ganduri

Duios, printre lacrimi si zambete,

Ca sa te-ntrebi cand esti bun.

Atunci? Sau acum.

Cum judeci un suflet de om?

De iubesti, vezi mai limpede

Adevar simplu, gol,

Acoperit cu vesminte

De prejudecati si dor.

Si gasesti ca altul este ca tine.

Deci bun.

Suflet de om. Atunci?

Sau acum.

ciorna de idei (2)

~Doi parinti discuta in autobuz: “Noi ne gandim la copii, dar ei se gandesc la noi?”  Multumesc pentru parintii mei.

~Imi plac maidanezii civilizati, care traverseaza strada folosind trecerea de pietoni. Uneori mai civilizati decat oamenii.

~Urca un cersetor in tramvai si dupa ce-si termina pledoaria, trece la actiune printre calatori. Scapa pe jos eugenia pe care o primise mai devreme. I se atrage atentia, ca sa o recupereze, dar el spune: “E stricata!”. M-am uitat si eu la ea: era ambalata si sigilata. Sa fi citit inainte eticheta?… “Prost a fost cine ti-a dat-o!”, i-a raspuns omul care i-a atras atentia.

Sa nu ma intelegeti gresit. E bine sa fim milosi si generosi. Doar ca m-a surprins atitudinea lui.

~Cine mai asteapta cu flori in gara? Sau macar cu bratele intinse pentru o imbratisare, fara flori… Da, n-avem timp. Si poti sa iei un taxi ca sa ajungi acasa. Dar…

E vre-o sarbatoare?

Avea pe maini niste zgarieturi, dar n-am intrebat-o cum le-a capatat. In schimb, mi-a povestit ea ca a fost in Herastrau cu sacul plin de merinde pentru… veverite. Si cand aud ciocanituri de nuci, ele vin imediat. Stiu ca e o sursa sigura de hrana. Zgarieturile erau de la veverite. Si mi-a zis: “Le port cu mandrie…”

Mi-a amintit de un personaj pe care-l iubesc foarte mult, de cand eram mica. Pollyanna, din “Secretul multumirii”. Era o copila care a invatat sa joace jocul multumirii. Sa se bucure de tot ce-i iese in cale, de tot ce i se-ntampla, sa gaseasca partea pozitiva din orice, indiferent daca e usor sau greu. Si intr-una din zilele in care se lupta cu dorul de casa, descopera un parc. De-abia venise la oras. A ramas uimita in strada, pentru ca intrau acolo tot felul de oameni veseli, frumos imbracati… Si a intrebat pe cineva daca acolo e gradina cuiva. Si e sarabatoare? Cine are voie sa intre?

“E un parc public. Poate sa intre oricine.” Cat de mutumita a fost…

Ce bine ca avem parcuri, ca mai avem (inca) paduri si vietuitoare care le populeaza. Vreau si eu in Herastrau sa ma joc cu veve. Intr-o zi sau in mai multe.

Oameni si lucruri

“Numai lucrurile se forteaza, oamenii se conving.”

Autor necunoscut

Bilet degeaba

Da. Am pus degeaba biletul in poarta. N-am mai plecat. Am strans sacul de dormit si l-am pus la locul lui. Va veni si vremea lui… Sper ca in curand.

Bilet in poarta

        Scriam in primul post ca voi lasa bilet in poarta daca plec. Iata biletul. Ma intorc luni la scris. Cu are proaspat de munte.