Si nu glumeste. Mi-a zis-o cu hotarare si cu zambetul pe buze. Si nu e 1 aprilie. Razboiul ei de tesut, pentru ca a tesut o viata intreaga si pentru ca a aflat azi cat de mult imi place mie sa tes. Te-ai speriat? 
Azi am fost la bunica la spital. S-a internat impreuna cu sora ei. Si cum vorbeam noi trei, am ajuns la capitolul tesut: lana, tors, vopsit, gherghef, covoare, cuverturi, peretare, tapiserii si… razboi. “Ea isi doreste de mult sa-si cumpere razboi…”, zice mamaita. “Da? Pai i-l dau pe-al meu…” Nu mi-a venit sa cred. Voi avea razboi! Si voi tese cand vreau, cat vreau, ce vreau. Fara restrictii sau teme impuse. Abia astept sa-l vad instalat la mine in camera. S-ar putea sa-l mai foloseasca sora bunicii pana la vara, dar timpul trece repede.
Sunt multumita. Pentru ca rostesti niste cuvinte fara sa stii ce urmari vor avea. Pot fi simple ganduri sau vise rostite care isi gasesc implinirea. Uneori trebuie sa le faci sa zboare, ca sa capete forma.
wow!