Cu cat greutatea pe care o duci e mai mare, cu atat ti se pare ca se mareste si distanta pe care o ai de parcurs. Am incercat sa respir adanc, sa fac pasii mai mici. Nu puteam sa-mi indrept coloana. Aveam doi rucsaci in spate, iar pe brate purtam o incarcatura pretioasa. Dormea. O puneam cand pe dreapta, cand pe stanga; i-am ridicat bratele, ca sa-si sprijine capul pe umarul meu. Dar aluneca. Simteam ca mai e o vesnicie pana acasa. Am pus genunchiul pe pamant. Si m-am sprijinit cu o mana, sa nu cad. L-am simtit rece; m-a facut sa ma gandesc la oameni. M-am ridicat si am mai facut cativa pasi. Cand simteam ca o scap, ma opream si puneam un genunchi pe pamant. Oamenii aruncau priviri. Nu-mi pasa. Mergeam mai departe. Intr-un final, am ajuns la poarta. Am lasat bagajul jos si am simtit ca zbor.
Cand oamenii doar se uita, te ajuta pamantul. Si primesti putere de sus.
frumos