Pe drumul dinspre Ierihon am pornit cu pas grăbit spre casă. Mai am de îndeplinit o slujbă în seara asta, apoi mă duc şi mă odihnesc. Aproape că s-a mai dus o zi… Dar ce se vede acolo? Pare a fi un om căzut. Bine că-i la marginea drumului şi pot să-l ocolesc. Vai, să-mi întorc privirea pentru că e aproape gol. Şi rănit. Ştii, eu fac parte dintr-o seminţie aleasă. Am o slujbă în templu şi nu am voie să ating astfel de oameni. Aşa că mai bine nu-l ating nici cu privirea. De fapt… îl ating. Cu indiferenţă. Apoi merg mai departe, cu pas şi mai grăbit. Grăbit pentru că trebuie să fiu puctual la slujba mea. Sau grăbit pentru că mi-e teamă de tâlhari.
~~~~~
Mă apropii cu pas obosit de staţia de la 133, aproape de Piaţa Romană. A fost o zi grea şi azi. Aproape că s-a încheiat. Abia aştept să ajung acasă. Mai am ceva de pregătit, pentru că se apropie examenul de licenţă, iar apoi mă odihnesc. Dar… ce e acolo jos? Un om pe la vreo 50 de ani, culcat pe trotuar de-a curmezişul. Cu o mână sub cap, desculţ, cu cămaşa scoasă din pantaloni şi câţiva nasturi descheiaţi. Ochii închişi. M-am gândit că e beţiv şi că starea lui e o consecinţă a consumului excesiv de alcool. E ditamai omul. Ce pot să-i fac eu? Apoi încercam să văd dacă i se ridică pieptul, dacă respiră. Dacă o fi păţit ceva? Dacă are nevoie de ajutor? Dar oamenii ceilalţi din staţie de ce nu fac nimic? De ce nici măcar nu se uită la el? Ce aş putea….? … Dar a venit autobuzul. Am ezitat, apoi am urcat. Am scuturat gândurile care se aglomerau, am căutat un scaun liber, apoi mi-am scos cartea de citit pe drum, ca să adorm gândurile rezistente la scuturat.
~~~~~
Şi eu coboram pe drumul de la Ierihon, când am văzut sărmanul om de la marginea drumului. Mi s-a făcut tare milă de el. Când m-am apropiat, mi-am dar seama că era iudeu. El şi cu neamul lui ne dispreţuiesc pe noi, samaritenii. Dacă acum ar fi pe picioarele lui, cred că s-ar comporta mai puţin prietenos faţă de mine. Of, uite cât este de rănit. L-am mişcat, dar nu poate deschide ochii. Doar geme slab. E periculos drumul ăsta. Plin de tâlhari. Hai că am în traistă câte ceva ce cred că i-ar mai alina durerile. Şi acum, să-l urc pe măgarul meu, apoi aşa, uşurel, să mergem la han. Să aibă grijă de el hangiul până mă întorc. Mai am de rezolvat câte ceva. Sunt şi eu ocupat.
A fost o zi obositoare. Dar sunt cu inima împăcată.
