Omul făcut praf
S-a răsucit sub palma de cuvinte moarte
Şi a căzut sfărâmat în bucăţi.
Bucăţile din trupul său au fost călcate
De picioare şi răutăţi.
Omul făcut praf zăcea pe drum
Până a venit Cineva cu apă vie
Şi a udat praful care
Se ascundea sub tălpi
De privirile dispreţuitoare.
A modelat praful ca să învie,
Să îl prefacă în om bun.
L-a răsucit în palmă, cu bunătate
Şi i-a căzut o lacrimă de speranţă.
Bucăţile din trupul său au fost îmbrăcate
De cea mai frumoasă viaţă.
Curcubeu de zâmbete
Zâmbete de bucurie adunate laolaltă,
Zâmbete pe care nu le poţi ascunde
Şi ies de sub colţuri sau din polată,
Ies de niciunde.
Se amestecă cu stropi de ploaie,
Ploaie ce spală durere
Şi vorbele care înmoaie
Cruste în tăcere.
Mai simplu şi mai liber
Ca în vremurile bune
Se-aşterne adevărul şi pe cer
Curcubeul.
Iubesc lumina
Se aşterne întunericul,
Vine cu temeri,
Libertate în atingeri
Şi contururi obscure.
Luciditate dureroasă
Când vezi chipul reflectat
În oglinda timpului.
Şi-ţi dă siguranţa ochilor
Care sclipesc din ascunzişuri
Că eşti singur şi liber.
De aceea iubesc lumina.
Tăceri
Uneori cuvintele sunt prea mult.
Îţi opresc gândurile necuvântătoare,
Gânduri din emoţii şi glasuri cântătoare
A muzicii de demult.
Şi chemi tăcerea de fiece zi
Să cânte pe coarda înaltă.
Cu maci adunaţi laolaltă
Transformă tăcerile în lanuri târzii.
Umbre
Stă la pândă,
Ascunsă după colţul inimii
Şi aşteaptă să se mai domolească
Înăbuşitoarea căldură.
Are secetă în suflet
Şi aşteaptă
Umbrele lungi
Ca să meargă la fântână.
Aşteaptă umbrele lungi
Şi apă vie.
Sigur vin umbrele,
Când îşi întoarce spatele
Realităţii.
Vis de astru
Amestec de gânduri bune
Cu surprize
Şi idei despre lume
Lângă prize
Sau gânduri nebune.
E luna cu faţa plină
De ea
Şi nu vede-n lumină
Aievea
Răsărirea senină.
Sincope cu zâmbet blajin
Ancorat
În viitorul meschin,
Minunat
De gândurile ce vin.
Apoi respiră cu totul
Şi strigă
Să ştie complotul.
Ferigă.
Îi sună clopotul.
E cu sunet albastru
Si spart
In vasul de alabastru.
E curat,
Să se trezească un astru.
Luminile stinse
Sunt aprinse luminile de la micul aeroport.
S-au îmbarcat oamenii,
Au plecat spre departe.
Sunt aprinse luminile de la micul aeroport
Şi oamenii s-au întors acasă.
Sunt aprinse luminile de la micul aeroport.
S-au îmbarcat oamenii,
Au plecat iar spre departe.
Sunt stinse luminile de la aeroport
Şi oamenii nu s-au mai întors acasă.
Pragul
S-a făcut negru pragul de la casa sufletului.
Toţi ai casei au făcut
Aşa cum au învăţat.
Din întoarcerea umbletului,
Au tăcut,
Şi grijile pe prag au lăsat.
Caut să curăţ mizeria pragului.
Să fie plăcut
Şi curat.
Şi unde punem grijile sufletului?
Se întreabă acut.
Răspunsul e aşteptat.
Alb de necuprins
Margine de câmp
Cu alb nemărginit
Doarme în stele de zăpadă.
Frigul cuprinde,
Albul e necuprins.
Aşezat de la geană la geană,
Se bucură ochiul cu totul.
Se dă peste cap, degeră, plânge,
Dar nu-l cuprinde.
Joacă umbre de copaci
Perfecte pe alb
La marginea nemărginitului.
Nu te mai întrebi.
Ai obosit de necuprins
Şi adormi cald.
