A primit-o cu ceva timp in urma, de la sefi. Reprezinta sigla si materia prima pentru compania la care lucreaza. A pus-o in ghiveci, a ingrijit-o cu drag si a facut pui. Nimic deosebit pana aici. Ce? Noi n-avem flori? Stai sa vezi.
Pentru ca nu mai venisem de ceva timp pe-acasa, am zis ca ma ocup eu de ele. De flori. Sa le ud, sa le sap pamantul, sa le curat, sa le dau cu spray de luciu la cele mai frumoase… Daca s-a adunat prea mult praf pe frunze, le duc in cada si pun dusul pe ele. Imi place sa le cant. Si lor le place. Si cum faceam treburi de-astea pe la flori, ceva imi sare in ochi. Si m-am dus s-o intreb: stii ca-ti infloreste Floarea?
O pusese la geamul din fata biroului, alaturi de vre-o 15 ghivece mai mici, cu pui. Ca sa le aiba mereu in fata ochilor si sa se bucure de ele. In ultimul timp a fost ocupata si…
“Infloreste?? Infloreste!!! Vino sa vezi, infloreste! Uite ce boboci mari… Mai are putin! Alo, draga, imi infloreste floarea! Da, fac si poze si-ti aduc… Alo, infloreste!…”
Si a mai dat cateva telefoane, sa stie lumea. In mod normal, la clima noastra, nu poate inflori. Dar a ingrijit-o si s-a bucurat cand a inceput sa creasca, cand i-au aparut alte frunze, cand a observat ca si-a triplat inaltimea, cand a luat puii si i-a mutat pe “fiecare la casa lui”… Iar acum, minune: infloreste!
I-a fost drag de floarea ei. Si mie mi-a fost drag de reactia ei. Mi-e draga ea. Pentru ca-i mama.
