Stă la coadă. Înghesuială, căldură, oboseală şi nervi transformaţi în chicoteli şi bătut din picior. După ce-şi rezolvă problema pentru care venise, se întoarce şi dă să plece. Aude aproape de urechea ei un glas discret: “Da frumoasă eşti…” Lasă capul în jos, zâmbeşte aproape imperceptibil şi se duce spre ieşire. Nu e sigură că i-a fost adresat ei acest compliment, dar preferă să îl ia ca pentru ea.
Ştie că nu-i frumoasă. Da, uneori e foarte drăguţă. O avantajează poate ţinuta sau părul sau sclipirea ochilor. Dar frumoasă nu e în sensul adevărat al cuvântului. Şi totuşi, când a ajuns pe stradă i s-a părut că e soarele mai frumos ca dimineaţă. Că oamenii sunt deosebiţi.
Zâmbetul bucuros i-a zăbovit pe chip întreaga zi. Pentru că cineva necunoscut a minţit-o frumos.
~~~
Nu sunt de acord cu minciuna. Dar dacă tu minti, măcar minte-mă frumos, creativ.