Cad galbene

Frunzele nu cad niciodată drept

Şi miroase a lemn ars.

Se consumă,

omul are viaţă.

Umblă oamenii

pe străzi negre,

îmbrăcaţi cu haine negre.

Haine negre

pentru iarna albă.

De ce nu-şi pun haine galbene?

Încă mai miroase a lemn

şi miroase a căldură.

Dar frunzele nu cad drept.

Cad galbene.

 

Rochii galbene, ruginii şi cărămizii

        S-a ridicat din locul în care era şi a început să alerge. Mai întâi simplu, apoi în rotocoale, le căuta pe celelalte.

        S-a oprit pentru un moment. Şi-a strâns rochia galbenă mai aproape de trup, să n-o pătrundă frigul. Şi a început iar să se învârte, să cânte, să caute. Să le caute pe celelalte. Ele, cu rochii de rugină şi cărămidă, sau cu imprimeuri combinate intraseră deja în joc. Se învârteau, alergau, râdeau ca într-un dans frenetic.

        Dar a trecut o maşină în viteză şi le-a spulberat. Câteva s-au ridicat, şi-au adunat rochiile şifonate şi şi-au continuat dansul, cântând împreună.

        Sunt frumoase rochiile frunzelor de toamnă.

 

De toamna