De multe ori ai senzaţia că “se întâmplă altora”, ţie mai puţin. Dar se mai întâmplă.
Aseară, în microbuz, înghesuială mare. Mă urcasem de la capătul traseului, aveam loc şi mă uitam pe geam, cu gândurile la treburile care mă aşteptau.
Pe culoar – lume multă (care înghesuie şi oamenii de pe scaune), astfel încât să nu rămână nimeni pe drum, iar încasările să umple buzunarele. Mie-mi plac oamenii, chiar dacă nu e confortabil când suntem mulţi. Şi mă gândeam că e mai bine aşa, aglomerat, că de-abia ne încălzim mai repede.
După câteva staţii, coboară doamna care stătuse în dreptul meu. Apoi un domn, care a stat lângă dânsa, face un pas mai aproape de mine şi-mi spune: “Vezi că ţi-a luat ceva din buzunar.” Am crezut că face mişto de mine. Îi zâmbesc puţin crispat şi-i zic: “Serios?” Da, omul e serios. Controlez şi… da, e buzunarul mai gol. Ridic capul şi-i zic tot zâmbind, dar parcă nu mai e zâmbetul meu: “Da, a luat telefonul”.
Şi am mai învăţat nişte lecţii. Într-o ordine aleatoare.
1. De ce mi-a zis de-abia după ce a coborât? De ce nu mi-a zis de faţă cu ea? De teamă? Din comoditate? Sau poate că a ajuns la concluzia asta după ce a coborât doamna. Unde eşti tu, Ţepeş… ?
2. Sunt oameni lângă tine frumos îmbrăcaţi, poate cu un accent mai puţin românesc, dar care sunt hoţi. A fost lângă mine şi n-am ştiut. Nu mi-a trecut nici măcar umbra gândului prin cap. Infractorii nu-s neapărat cu cagulă sau cu un fizic dezagreabil.
3. Nu se ţine nici un obiect important în buzunarele exterioare. Fie ele cu clapă şi cu capsă, ca ale mele. Atâta s-a înghesuit, ca să facă loc şi altor persoane, că nu am simţit când mi-a vizitat buzunarul.
4. Ascultă sfaturile celor mai mari înainte de a simţi consecinţele neascultării pe pielea ta. Am primit sfatul cu buzunarele de la sora mea de cel puţin 2 ori. Dar n-am fost consecvntă în aplicarea lui, pentru că e mai comod să le ai pe toate în buzunare şi să te foloseşti de ele fără a cotrobăi prin geantă, poşetă, rucsac, etc.
5. Nu m-am ofticat pentru obiectul în sine, ci pentru că îl primisem cadou de 3 săptămâni. Şi m-am ofticat pentru că m-a prostit. Cu tehnică simplă. Hoţii sunt deştepţi la “job”-ul lor.
6. Unele lucruri se mai pot recupera. Numărul de telefon, de exemplu. Şi sunt tare mulţumită.
7. O să îmi cos buzunare interioare. Iar la vară, când n-o să mai pot purta anumite obiecte în buzunare interioare, o să le pun în poşetă. Poate că o să-mi taie poşeta sau o să fugă cu tot cu ea. S-a mai întâmplat. Apoi o să fiu motivată să strâng bani la puşculiţă până-mi iau maşină. Şi probabil că într-o parcare subterană, o să-mi lase o hârtie pe parbriz. Când vreau să dau marşalier ca să ies din parcare, descopăr că hârtia mă împiedică să văd prin lunetă, aşa că mă dau jos să dau hârtia la o parte. Bineînţeles, maşina e pornită, cheile în contact, poşeta cu obiecte pe scaunul din dreapta. Şi de nici unde apare un individ care se mişcă mai repede decât mine şi fuge cu tot cu maşină. Acolo are şi poşeta. În poşetă sunt cheile casei, buletinul cu adresa… Nici să sun la 112 nu pot, că telefonul îl am tot acolo. 
Nu exagerez, sunt scenarii trăite şi povestite de mine şi de alţi oameni.
Bine aţi venit în viaţa reală!
8. Ascultă sfaturile, mai ales pe cele pertinente.
