Aripi

Vine calda adierea de zbor

Cand freamata apa sub picior de cocor…

Stai! O pala cu straniu avant

Ii taie din aripi

Apoi flutura-n vant…

Asteapta acum rasaritul.

Dupa ce-nchide ochii mijeste o raza

Si gheara puternica de la amiaza

Asteapt-asfintitul.

E timp de crescut aripi

Sa atinga usor

Pragul de dor

Si visul sa se prefaca in zbor.

 

Ochii intredeschisi

Dormea cu ochii intredeschisi. Vroia sa vada si visul si realitatea concomitent. Sa nu piarda nimic si sa le contopeasca. Oare?

 

Mi-a promis razboi!

                      Si nu glumeste. Mi-a zis-o cu hotarare si cu zambetul pe buze. Si nu e 1 aprilie. Razboiul ei de tesut, pentru ca a tesut o viata intreaga si pentru ca a aflat azi cat de mult imi place mie sa tes. Te-ai speriat?

                      Azi am fost la bunica la spital. S-a internat impreuna cu sora ei. Si cum vorbeam noi trei, am ajuns la capitolul tesut: lana, tors, vopsit, gherghef, covoare, cuverturi, peretare, tapiserii si… razboi. “Ea isi doreste de mult sa-si cumpere razboi…”, zice mamaita. “Da? Pai i-l dau pe-al meu…” Nu mi-a venit sa cred. Voi avea razboi! Si voi tese cand vreau, cat vreau, ce vreau. Fara restrictii sau teme impuse. Abia astept sa-l vad instalat la mine in camera. S-ar putea sa-l mai foloseasca sora bunicii pana la vara, dar timpul trece repede.

                        Sunt multumita. Pentru ca rostesti niste cuvinte fara sa stii ce urmari vor avea. Pot fi simple ganduri sau vise rostite care isi gasesc implinirea. Uneori trebuie sa le faci sa zboare, ca sa capete forma.