De vorba cu luna

Hai, iesi afara. Vezi cat e de plina? E mare si perfect rotunda. Vezi cum si-arata ochii si nasul? Pai si gura? A… sa-ia acoperit gura cu un sal de nori. E tacuta in seara asta.

A batut vantul si i-a dat salul la o parte. Are si gura. Poate vrea sa-ti zica un secret. Auzi? Vede atatea… si atatia…  Uneori e vesela si multumita. Alteori e trista. De cele mai multe ori e nerabdatoare sa vorbeasca. Dar nu e nimeni care s-o auda… si care sa vorbeasca cu ea.

Stii… Sunt unii oameni care sunt ca luna. Intelegi?

O vorba buna

                    Frig. Dimineata de iarna. Trebuie sa plec la un examen. Nu s-a luminat prea bine, bate vantul. Ridica gulerul la geaca, trage mai bine caciula pe urechi si casca bine ochii, sa nu aluneci pe gheata. Ma asteapta o zi grea. Oare ce subiecte ne-or da? Si ce mai am de facut dupa-aceea? A, sa nu uit. Si sa ma grabesc. Si ridica fularul, mai tine putina caldura.

                    “Mimi, Mimi!” Aud o voce subtire si duioasa. Ma intorc mirata. Era foarte dimineata, dar ea se trezise devreme si ma zarise pe geam. “Dumnezeu sa fie cu tine!”

                     I-am intalnit privirea blanda. Era vecina. Si I-am multumit lui Dumnezeu pentru ca s-a luminat in suflet. Cu o vorba buna.