joc simplu

adun gânduri de bine


3 Comments

Leapșa despre cărți

A venit de la Cristina și va merge mai departe la… (vezi la final).

Când citeam pe blogul Cristinei, mă gândeam că și eu la fel, și mie la fel… Acum, hai să vedem ce ar putea fi diferit🙂 .

I. Prima mea amintire cu mine citind. Dacă stau să scormonesc în sertarul cu amintiri, la capitolul ”scriere” îmi amintesc carnețelele măzgălite cu un scris de doctor, din care se înțelegea doar litera t și i. Nu știu de ce, dar văzând cum scriu frații mai mari, literele astea două m-au fascinat. Știam să citesc dinainte de a mă duce la școală (literele de tipar), așa că prima amintire din categoria ”citit” e undeva pe la 6 ani, când o prietenă își făcea temele din abecedar , iar eu stăteam pe capul ei (eram la mamaie, la Vest). Și ai ei erau contrariați de faptul că, deși eram la grădiniță (pe care am frecventat-o din an în paște, poate 3 săptămâni dacă adun toate zilele), citeam mai cursiv decât prietena mea. Era la litera H. Și tot în perioada aia, mamaie de la Vest mă punea să le citesc din Biblie/ alte cărți spirituale prietenelor ei cu care stătea de vorbă pe banca din fața blocului.

II. Prima carte pe care am citit-o și recitit-o. Of, nu mai știu. Îmi vin în minte două titluri, dar nu sunt sigură dacă la prima e corect. Pentru că era o carte foarte subțire, cu Pisicuțul pisicel și alții la fel ca el. Avea poezii pentru copii și niște ilustrații superbe. Al doilea titlu: Urme pe zăpadă, autor Patricia St. John.

 III. O carte pe care fiecare copil ar trebui s-o citească. Aici aș zice ”măcar să citească”. Pentru că pasiunea asta e ocolită cu succes de foarte mulți copii și tineri, din câte am observat eu. Dar, ca să răspund la cerința asta, recomand ”Cuore, inimă de copil”, autor: Edmondo de Amicis. E plină de lecții despre familie, recunoștință, colegialitate, sacrificiu, perseverență, educație, prietenie.

IV. Locul meu preferat de citit. Depinde de moment. Ziua citesc în autobuz, iar acolo prefer (dacă sunt autobuzele albe bucureștene) al doilea scaun pe dreapta, cum urci pe ușa din spate și vii spre față, la geam. Pentru că, fiind la geam, nu te deranjează nimeni, ai loc să-ți pui mapele sau bagajele mai înguste între scaun și geam, poți ridica picioarele pe suportul acela gri al scaunelor din față și astfel obții un mic birou, în cazul în care vrei să și scrii să și citești. A, mai e ceva. Din când în când, poți privi și în față, ca să nu ți se facă rău, pentru că scaunul acela este mai înalt.🙂 Dacă e seara/ noaptea, atunci citesc în vârful patului, sub pătură.

V. Accesorii obligatorii în timpul lecturii. Ziua n-am. Noaptea: lanterna.

VI. Numărul cărților de pe lista mea de lecturi viitoare. 4. Dar lista se modifică.

VII. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o. Dacă primeam leapșa exact înainte de târgul Gaudeamus, aș fi zis ”Așa s-au întâmplat, așa le-am însemnat” – Luli August Sturdza și ”Mănâncă, roagă-te, iubește” – Elizabeth Gilbert. Dar de la târg am plecat cu rucsacul destul de plin.  Prăjitura  cărților luate de la târg: ”Isprăvile lui Guguță” – Spiridon Vangheli.

VIII. O carte care mi-a schimbat viața într-un fel. Greu de precizat doar o carte, pentru că eu cred că fiecare lectură te poate influența, într-un fel sau altul. Depinde cu ce alegi să-ți hrănești mintea. Pentru latura spirituală aleg Biblia. Și lista e lungă…

IX. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare s-o iubească. Aici nu știu ce să spun.

X. Trei dintre scriitorii mei preferați. Ar fi nedrept să scriu doar 3…

Iar acum, leapșa merge la blogul… Despre sufletul meu!


1 Comment

Proaspăt…

IMG_9574 crop masina

  Tot proaspăt mi se pare, chiar dacă de azi am trecut clasa a doua. Căsătoria e ca o școală la care te duci de drag. Ai multe materii practice și calificativele sunt pline de nuanțe și culori. Ai teme care te pun pe gânduri și situații care te provoacă să lupți cu tine însuți. Să dai tot ce poți mai bun, pentru ca ”noi” să fie mulțumit. Și cu iubire, să crească.

Îmi place. Și recomand.🙂

P.S. Mulțumesc pentru tot ce a fost mai frumos in primele 365 de zile din buchet. Și celor care ne-au susținut până acum. Diseară deschidem primul plic, de la masa 1. Mulțumim anticipat prietenilor care ne-au scris.


4 Comments

Vreau la școală – 2013

Și mie mi-e dor de școală, dar nu despre mine e vorba în textul ăsta. Anul trecut, tot la mijloc de septembrie, scriam aici despre competiția națională la care era înscris și proiectul ”Vreau la școală”. Datorită voturilor noastre, proiectul a fost câștigător.

Anul acesta e o nouă ocazie de a vota și de a ajuta copiii care fac parte din proiectul susținut de ADRA. Toate detaliile le găsești aici: http://adra.ro/important/sustine-din-nou-adra-romania-sa-castige-o-finantare-raiffeisen-bank-pentru-proiectul-vreau-la-scoala.html .

Du vestea mai departe! Mulțumim.


Leave a comment

200 în buchet

buchet mireasa Mi.

Azi se împlinesc fix 200 de zile.

Zile în care am învățat lecții noi.

Zile cu bune și cu rele, cu multe zâmbete și uneori cu oftat, dar adunate într-un buchet     frumos colorat.

Zile în care am învățat că dragostea e atunci când te oferi să speli tu vasele, pentru că ești obosit, dar nu foarte obosit. Sau dragostea e atunci când te trezești de-a binelea și-ți dai seama că mirosea frumos pentru că cineva, înainte să plece la serviciu, ți-a pus pe perna de alături o crenguță de liliac. Dragostea e atunci când ajungi acasă și poți să fii tu, fără să-ți fie teamă că o să primești o etichetă. Sau atunci când sfârșești ziua cu rugăciunea la care sunt patru mâini impreunate, în loc de două.

Mulțumesc pentru primele 200 de zile din buchet.


Leave a comment

Invitație la concert

Slide 1

Când eram anul II la facultate, aveam o prietena care era anul I la Conservator. Si m-a invitat la un concert coral de-al studenților, concert la care participa și ea (mulțumesc, L., pentru invitația aceea). Am fost s-o ascult atunci, alături de colegii ei, iar de atunci am fost în fiecare an, cu același drag și bucurie. E, de fapt, un examen cu public, din câte am înțeles. Studenții care participă la cursurile de dirijat vor conduce corul format din colegii lor, sub îndrumarea maestrului Valentin Gruescu.

Vă invit și pe voi, dacă aveți timp și vă place muzica clasică. Joi, 21 martie, ora 19:00, sala George Enescu – la Conservator. Intrarea este liberă.

 


Leave a comment

Cum să cucerești o fată (ep. 5)

Gata, e oficial. Tu ești prietenul ei, ea e prietena ta. Sunteți un cuplu. Cute-me-to-you-bears-6350284-400-300

Gata, de-acum poți să o iei de mână în plimbările voastre, poți să o pupi pe obraz, poți să o săruți pe buze, poți să o inviți la tine acasă când știi că ai tăi lipsesc temporar, poți să mergi cât de departe vrei. Stai un pic. E chiar așa?

”Păi dacă am zis ca suntem un cuplu, dacă ne iubim și ne suntem dragi unul altuia, ce ne-ar putea opri…?” Da, ce te-ar putea opri dacă ”toată lumea”… Uite că nu chiar toată lumea. Unii și-au stabilit niște principii. Și ar fi bine să discuți cu ea la începutul relației sincer și deschis cât de departe va fi ”prea departe” în relația voastră. Mă refer aici la tot ce înseamnă atingere fizică. Și ține cont că fiecare tip de atingere  crează stări și emoții. Așa că e mai mult decât ”doar o atingere” și atât. Vorbesc aici din perspectiva ei. Pentru că primul ”ținut de mână” o să-l țină minte. De exemplu: a fost primăvara, în Herăstrău, când vă întorceați de la facultate, într-o zi de sfârșit de aprilie. Și undeva în zona podului cu lebede, parcă pe aleea trandafirilor. Da, după aproape 3 ani ea ține minte. Și știe și ce senzație a avut. Cu siguranță că ți-ar povesti lejer despre ce a simțit, când și cum s-a întâmplat când a fost pupată prima dată pe obraz. Bine, e posibil să nu țină minte chiar tot… Dar ce e mai important  lasă o amprentă. Și fiecare pas deschide căi și dă la o parte bariere pentru drumul spre ”mai mult”. E natural. E un lucru bun, pentru că eu consider că așa am fost creați. Problema e: câte bariere lași să fie ridicate, sau le ridici chiar tu, având în vedere că deocamdată sunteți doar… prieteni?

Pot fi limite trasate de alții. Ei pot spune lejer: băiete, până aici. De restul, trebuie să o iei cu cununie. Dar eu cred că cel mai important e să studiezi tu problema și limitele să ți le trasezi tu. Adică voi, împreună.

În felul acesta, pui de-o parte un dar pentru viitor. Pentru momentul când veți fi una. Ești liniștit, ești cu inima împăcată. Dacă relația nu va merge și nu vei fi tu ”alesul” până la capăt, știi că ai fost băiat cu principii și fiecare poate merge mai departe cu fruntea sus. Dacă relația merge înainte și vă veți căsători, vei avea timp destul, un cadru potrivit, un loc al vostru, lipsa temerilor și a vinovăției pentru a ridica toate barierele care așteptau din timpul perioadei de prietenie. Pe lângă faptul că eviți sarcini nedorite, boli cu transmisie sexuală, și alte aspecte negative care țin de latura fizică, vei avea bucuria unui om care se ține de cuvânt, care face ce a promis. Exercițiul ăsta ajută la consolidarea încrederii în cuplu și unește noua familie într-un mod frumos. Nu vei avea de ce să te simți vinovat nici înaintea partenerei, nici înaintea lui Dumnezeu. Și oferi darul tău de nuntă… nealterat.  Sunt multe argumente în direcția asta. Da, sigur, poți găsi argumente și în direcția opusă.

Dar… faptul că ați pus împreună niște limite pe scara atingerilor fizice și le respectați, constituie un plus prin care poți să cucerești o fată. Că despre asta vorbeam, nu?

Va urma!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.