joc simplu

adun gânduri de bine


1 Comment

Pamant

             Cu cat greutatea pe care o duci e mai mare, cu atat ti se pare ca se mareste si distanta pe care o ai de parcurs. Am incercat sa respir adanc, sa fac pasii mai mici. Nu puteam sa-mi indrept coloana. Aveam doi rucsaci in spate, iar pe brate purtam o incarcatura pretioasa. Dormea. O puneam cand pe dreapta, cand pe stanga; i-am ridicat bratele, ca sa-si sprijine capul pe umarul meu. Dar aluneca. Simteam ca mai e o vesnicie pana acasa. Am pus genunchiul pe pamant. Si m-am sprijinit cu o mana, sa nu cad. L-am simtit rece; m-a facut sa ma gandesc la oameni. M-am ridicat si am mai facut cativa pasi. Cand simteam ca o scap, ma opream si puneam un genunchi pe pamant. Oamenii aruncau priviri. Nu-mi pasa. Mergeam mai departe. Intr-un final, am ajuns la poarta. Am lasat bagajul jos si am simtit ca zbor.

          Cand oamenii doar se uita, te ajuta pamantul. Si primesti putere de sus.

Advertisements


Leave a comment

Maruntisuri de suflet

Ce repede se duce timpul…         

Mi-as dori uneori sa-l apuc de calcai,

Sa mai stea.

Sa ma bucur de el mai intai.

Parca vin prea multe de-odata

Si de peste tot

Si n-am timp sa le strang buchet.

De pus ceva la uscat? Prea de tot.

Cand sa mai adun amintiri,

Marturii pentru clipa ce vine,

Daca eu nici macar clipa asta

Nu o sorb cum se cuvine?…

Ma mangaie un gand.

Ca voi avea timp sa le depan si sa le-admir

La venirea Ta.

Voi vedea minunata-Ti iubire. Ridic ochii si ma mir.                             


1 Comment

Mi-a promis razboi!

                      Si nu glumeste. Mi-a zis-o cu hotarare si cu zambetul pe buze. Si nu e 1 aprilie. Razboiul ei de tesut, pentru ca a tesut o viata intreaga si pentru ca a aflat azi cat de mult imi place mie sa tes. Te-ai speriat? 🙂

                      Azi am fost la bunica la spital. S-a internat impreuna cu sora ei. Si cum vorbeam noi trei, am ajuns la capitolul tesut: lana, tors, vopsit, gherghef, covoare, cuverturi, peretare, tapiserii si… razboi. “Ea isi doreste de mult sa-si cumpere razboi…”, zice mamaita. “Da? Pai i-l dau pe-al meu…” Nu mi-a venit sa cred. Voi avea razboi! Si voi tese cand vreau, cat vreau, ce vreau. Fara restrictii sau teme impuse. Abia astept sa-l vad instalat la mine in camera. S-ar putea sa-l mai foloseasca sora bunicii pana la vara, dar timpul trece repede.

                        Sunt multumita. Pentru ca rostesti niste cuvinte fara sa stii ce urmari vor avea. Pot fi simple ganduri sau vise rostite care isi gasesc implinirea. Uneori trebuie sa le faci sa zboare, ca sa capete forma.


Leave a comment

Peri albi

              “Biletele sau abonamentele dumeavoastra, va rog!” Si toata lumea se cauta in buzunare, in geanta sau arata biletul pe care-l tine in mana. Calatoream cu tramvaiul aproape de ora pranzului si calatorii erau in proportie de 85 % pensionari. Langa mine, mai multe batrane.

                “Ce sa va arat, domnule controlor, legitimatia, cuponul de pensii sau buletinul?” Una dintre ele spune: “Le arat coafura…”

      M-am uitat discret sa vad despre ce coafura sofisticata vorbea. Era tunsa simplu, scurt. Nu am inteles din prima. Apoi, mi-am dat seama ca vorbea despre parul alb. Spunea suficient de multe despre varsta dansei. Astfel, nu mai avea nevoie de nici un act care sa justifice faptul ca avea gratuitate la transportul in comun.

       “Daca n-ai batran, sa-ti cumperi…” Bine spunea.