joc simplu

adun gânduri de bine


Leave a comment

Inger cu chip de om

Mai crezi in minuni? Nu minuni facute de oameni, ci minuni facute de Mana divina.

Aseara, s-a pierdut o borseta. Acte, bani si alte valori. Langa sosea, in centrul localitatii. Si un om o ia si suna pe numarul care era scris pe cartea de vizita din borseta. Si trimite un sms: “ti-am gasit borseta cu actele in ea.” Dar nu zice nimic de restul continutului. Si o duce la politie. Nu se atinsese de nimic. Totul era acolo. Si nu a vrut sa primeasca nici un dar, ca multumire. Au fost inaltate rugaciuni pentru minunea asta. Si Dumnezeu a raspuns foarte repede. “Poate ca a fost un om foarte cinstit si atat.” Da. Poate. Desi la cate nenorociri se intampla … ma indoiesc. Imi place sa cred ca a fost un inger cu chip de om, trimis ca raspuns la rugaciune.

Eu cred in minuni. Desi nu meritam nimic.

Advertisements


Leave a comment

Privim diferit

Mi se pare minunata ideea de perspectiva, punct de vedere. Se povesteste despre trei orbi care au fost dusi sa cunoasca un elefant. Primul, i-a pipait trompa si a descris-o ca fiind asemanatoare cu un furtun. Cel de-al doilea, dupa ce i-a pipait piciorul, a spus hotarat: “Seamana cu un trunchi de copac! In nici un caz nu are de-a face cu un furtun.” Al treilea a fost dus la coada si a concluzionat: “Amandoi sunteti complet eronati: nici furtun, nici trunchi de copac. Sigur este ca o funie!” ( ilustratia este scrisa din “amintite”; am pastrat doar esenta ) Deci, cine avea dreptate?

Sunt frecvente situatiile cand ai nevoie sa te invarti in jurul obiectului, persoanei, situatiei, problemei. Trebuie sa vezi imaginea in ansamblu, din puncte diferite de vedere.

E mai usor sa dai verdictul de pe scaunul tau comod, fara sa vezi tot ce trebuie vazut, nu? Si totusi. Apreciez oamenii care cauta sa inteleaga complet. Macar atat cat se poate. Si da. De multe ori, fiecare are dreptatea lui. Sigur? Cat la suta din intregul adevar?


1 Comment

Ce faci?

Am auzit ca, de obicei, sunt doua tipuri de mincinosi care se invart in jurul acestei intrebari: cei care intreaba si cei care raspund. Cei care intreaba nu sunt catusi de putin interesati de ce faci, iar cei care raspund, de cele mai multe ori nu fac “bine”.

Sunt oameni care intreaba “ce faci?”, doar cat sa nu se simta adevarul, dar abia asteapta sa termini, ca sa-ti poata spune motivul personal: “te rog”, “ajuta-ma”, “fa-mi si mie”, “uite ce am patit eu”. Sau persoane care nu-ti mai raspund la intrebare, ci te iau la trei pazeste: “zi repede, ce vrei?”.

Sau suni si pui intrebarea magica, apoi, cand te intreaba “ce vrei?” si tu le spui “nimic, vroiam doar sa vad ce mai faci”, raman uimiti. Cum asa? Chiar nici o urma de interes? Chiar te intereseaza cum o duc? Ce e in sufletul meu?

Si am avut parte de toate. De pe ambele baricade. Si e atat de linistitor sa vezi ca vine cineva la tine cand esti obosit, sau trist sa te intrebe pur si simplu “ce faci?”. Poate ca nu are solutii la problemele tale, poate nu are timp sa te asculte sau nu se pricepe sa-ti puna ideile in ordine. Dar vine la tine, fara sa te sece. Pur si simplu e langa tine. Face mult. Si multumesc.


2 Comments

Tabere

De 11 ani n-am avut vara fara cel putin o tabara la munte. Si aproape toate in cadrul organizatiei “Exploratori pentru viitor” . Despre organizatie, aflati mai multe pe http://www.explomuntenia.ro . Despre copiii mei, de la mine.

Imi plac mult copiii. Uneori, sunt o provocare. Alteori, un balsam. Zambet, lacrima, multumire, planuri pe termen scurt, povesti de viata, planuri pe termen lung, multumesc, stai cuminte, hai sa facem ceva impreuna, uite ce frumos, iarta-ma, hai sa fim uniti, ca doar suntem o echipa. Si uneori multumesc-ul se lasa asteptat.

Pana in 2006, am activat ca si copil in cadrul unei grupe. Din 2006, sunt instructor. E de munca cu copiii. Si pentru intalnirile saptamanale si pentru diferite evenimente, dar mai ales in cadrul unei tabere de 7 zile. Am adunat de-a lungul acestei perioade o multime de amintiri frumoase. Am crescut, am invatat, am descoperit. Lucruri de viata, de suflet, spirituale, din natura, de joaca, cu cantec si rugaciune. Sunt multe de povestit… De la atmosfera unui foc de tabara la seriozitatea si disciplina unui careu, de la trasee de 24 de ore cu adaposturi facute in poiana si mancare facuta la ceaun, la momentele devotionale si glasuri de copiii unite in cantec si voiosie, jocuri si curse cu obstacole… Si multe altele… Apreciez oamenii daruiti care lucreaza din plin pe baza de voluntariat. Isi sacrifica concediul, vacanta, bani, timp, energie si suflet… Dar cand vine un copil la tine si spune: “hei, mi-a placut traseul de azi!” sau “m-am simtit bine in tabara asta” e mai mult decat suficient. Cel putin pentru mine.

Deocamdata atat.


Leave a comment

Am revenit

Doar pentru o saptamana. Dar saptamana asta incerc sa scriu cat de mult pot, pentru ca am multe. Saptamana viitoare iar plec. La Satic, de data aceasta.

Vreau sa va povestesc despre copiii mei, asa cum imi place sa le zic, despre prietenii neasteptate, despre puterea unui zambet si a unui cuvant de apreciere. Vreme buna, vreme rea… imediat tu vei afla