joc simplu

adun gânduri de bine


Leave a comment

E ocupat?

          “Nu.”

         Îţi strângi haina pe lângă tine, să nu se şifoneze, apoi te aşezi cu grijă lângă noul tău coleg de drum.

     De ce întrebi dacă-i ocupat? De ce nu întrebi dacă e liber? De ce pornim cu idei negativiste? Aşa e mentalitatea noastră? Aşa am fost crescuţi? Pe ce dăm vina?

        De ce, atunci când criticăm un om pornim de la premisa de vinovăţie mai mult sau mai puţin? Sau îl încadrăm în tipare unde îl măsurăm doar cu minus. Dar când, începi să cunoşti omul printr-o discuţie care trece de barierele banalului şi ale superficialului, sau vă apropie anumite circumstanţe, îţi dai seama că tiparul era greşit. Şi acum poartă măsuri cu plus.

                                                     * * *

             “E liber?”, întreb eu, deşi vedeam că e liber.

            “Nu”, zise ea, privind în absentă  strada aglomerată. Apoi, cu o tresărire:

           “Scuze, am crezut că ai întrebat dacă e ocupat. Ia loc, e liber.”


2 Comments

Bileţele – surpriză

           Când eram mai mică citisem despre persoane care fac surprize. Printre altele, erau aminitite bileţelele – surpriză. Şi tare mult îmi doream să mă surprindă şi pe mine cineva cu astfel de bileţele. M-am hotărât să aştept.

           Când am văzut eu că treaba din cărţi nu e la fel ca în realitate, am schimbat tactica (între timp citisem şi că “tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel”). Am început să le pun eu oamenilor din jurul meu bileţele în buzunare, în geantă, sau în alte locuri. Erau scrise cuvinte de încurajare, sau de apreciere, gânduri bune sau citate motivaţionale. Ceva mic cu efect mare, în majoritatea cazurilor. Şi îmi plăcea când se întorceau seara, de la seviciu, şi-mi zâmbeau complice, sau a bucurie, sau a mulţumesc. Îmi plăcea bucuria celui care le descoperea. Sau, dacă puneam bileţelul în bagajul celui care pleca la drum lung, şi nu-i puteam vedea reacţia, mă bucuram în sinea mea gândindu-mă că poate i-a făcut bine să ştie că cineva se gândeşte la el. Uneori îmi era greu să-l ascund. Şi aşteptam să adoarmă, ca să-l aşez în pantofi sau în buzunarul de la haină.

                 În primul rând era o bucurie pt mine. În al doilea, cred că şi pentru cel care primea.

                Cam lungă introducerea pt ceea ce vroiam să spun de fapt. Când am ajuns acasă, sâmbătă seară, am găsit în sacoşa mea un bileţel cu un gând frumos. M-a bucurat mai mult decât credeam că o să mă bucur pentru o bucăţică de hârtie. M-am bucurat pentru că, după mult timp, cineva îmi face şi mie o surpriză pe care n-o mai avusesem de mult. M-am bucurat pentru că s-a gândit la mine. 

         Mulţumesc frumos!


3 Comments

Lista de pensionar

               -Uite ce carte frumoasă am găsit. Păcat că n-am timp s-o citesc pe toată acum. Că eu găsesc cărţi frumoase numai când se apropie sesiunea şi trebuie parcursă bibliografia.

                -Păi aşa ai zis şi în sesiunile trecute.

                 -Da, dar pe asta chiar o s-o citesc!

                -Atunci, fă-ţi o listă cu cărţile pe care o să le citeşti când ieşi la pensie…


1 Comment

Te-am prins!

             “Şi când a început să ningă cu fulgi din ăia mari, am ieşit cu ea în curte. Să o fi văzut: întindea mânuţele şi când reuşea să prindă câte un fulg, spunea veselă: Te-am prins! şi fugea repede în casă, ca să-l vadă mai bine. Dar… nu mai era. Şi  i se ştergea zâmbetul de pe buze. Unde e fulgul?…”

             Mi-a povestit o prietenă despre gâza ei de doi ani jumate.

            Trei idei:

1. Uneori ne trezim că alergăm după iluzii. Şi când să admirăm minunea din palmă, nu e decât o urmă de apă.

2. Sunt anumite lucruri sau momente aşa de preţioase şi de fragile, că trebuie să te bucuri exact atunci, exact în locul acela şi la temperatura aceea. Să trăieşti intens momentul sau să guşti din plin atunci când îl primeşti, atunci când îţi cade în palmă.

3. Eşti atât de sigur când spui “te-am prins!”… Dar îţi scapă printre degete. Uneori e nevoie de mai multă grijă şi delicateţe. Mai ales cu oamenii.


Leave a comment

Dragă dragule,

              Ştiu că eşti dezamăgit când vezi ce se întâmplă cu oamenii. Mai ales cu oamenii care-ţi sunt dragi.

              Mi-aduc aminte când ai vrut să faci experimentul acela: o săptămână în care tu să nu dai nici un telefon, să nu trimiţi nici un mesaj, să nu intri pe mess decât pe invisible şi să nu stai decât să citeşti mesajele off-line, să nu dai nici un semn de viaţă. Asta ca să vezi cine sunt cei cărora le pasă. Sau cine are iniţiativă. Sau cine scrie în sms mai mult decât un “mulţumesc la fel”. Dar nu ţi-ai dus experimentul până la capăt. Poate ştiai cu cine ai de-a face. Poate ţi-era teamă că o să ai o săptămână întreagă de linişte. Şi o să te trezeşti că nu dă nimeni nici un semn de viaţă dacă nu are vre-un interes.

             Interesant că au fost câţiva la care nu te aşteptai, dar te-au căutat. Şi au fost şi alţi câţiva la care te aşteptai, dar şi-au adus aminte de tine numai când au avut nevoie să-i ajuţi cu ceva. Şi asta, mult mai târziu după ce trecuse perioada experimentului tău.

             Mi-aduc aminte că ai hotărât să nu faci pe victima. Şi să cauţi să oferi gratis din gândurile tale bune, din prietenia ta, din zâmbetul tău. Deşi uneori fântâna din suflet se goleşte. Şi am văzut că te doare. Mai ales atunci când treceai şi tu prin clipe mai grele. Treceai singur. Şi tocmai atunci se găseau să-ţi reproşeze că nu mai suni, că nu te mai interesează de ei. Tot tu erai de vină…

             Te-am urmărit să văd ce faci mai departe. Ai găsit pe Cineva care umple fântâna sufletului cu dragoste. Şi ai învăţat că e frumos atunci când dai fără să aştepţi ceva în schimb. Chiar când te doare. Dai cât poţi, când poţi, cui poţi, doar de dragul de a da.

             Te-ai adăpat de la Cineva; aşa ai putut să priveşti orizontul şi să-l vezi colorat. Mă bucur pentru tine, dragule om.


1 Comment

Alb de necuprins

Margine de câmp

Cu alb nemărginit

Doarme în stele de zăpadă.

 

 

Frigul cuprinde,

Albul e necuprins.

Aşezat de la geană la geană,

Se bucură ochiul cu totul.

Se dă peste cap, degeră, plânge,

Dar nu-l cuprinde.

Joacă umbre de copaci

Perfecte pe alb

La marginea nemărginitului.

Nu te mai întrebi.

Ai obosit de necuprins

Şi adormi cald.