joc simplu

adun gânduri de bine

Vecina, ARDE!

2 Comments

           Eram cufundată într-un somn liniştit. Nu-mi aduc aminte ce visam. Dar aud din drum:

          – Tanti Marioaraaaa! Sări, că arde!

          Mamaie s-a dezmeticit mai repede, a sărit din pat şi a ieşit afară. Eu nu ştiam dacă visez. Când a deschis uşa, a intrat fumul în hol, din hol a ajuns la nasul meu şi m-am trezit de-a binelea. În casă nu ardea nimic. Doar focul din sobă. Afară, în schimb, era un fum… de-l tăiai cu cuţitul. De unde să fie? Hai în pod, să ne uităm. Fum mult şi în pod, dar nici urmă de foc, nici o scânteie. A turnat repede mamaie apă peste lemnele din sobă, a acoperit ochiurile de la plită şi i-a zis vecinei:

       -Nu e de la sobă.

        Ne învârteam când în casă, când afară, când vine repede altă vecină, care nu se mulţumeşte să strige din stradă, ci intră val- vârtej în casă:

      – E fum mare! N-ai văzut? Ce se întâmplă?

      Hai, sus pe scară, încă o dată în pod. Cu o lampă portabilă. Numai fum. De unde? Stinsese focul din sobă. Deci nu era de-acolo. Şi doar face focul în fiecare zi, de când era mică, la părinţii ei. În aproape 80 de ani… Mă îndoiesc să fi lipsit de la vre-o lecţie. Mai trece un om pe stradă, cu ochii la acoperiş. Face câţiva paşi, apoi stânga-mprejur şi strigă la poartă:

       -Tantiiii, arde ceva!

      Toată povestea asta – până-n 7 dimineaţa, doar în câteva minute.

      A venit încă un vecin, un om care o ajută de multe ori pe bunica. S-a urcat şi el în pod, pentru că fumul ieşea prin toate orificiile, prin luminător, prin toate găurelele care se fac între plăcile de şindrilă. Dar… cum să stingi, dacă nu găseşti ce e de stins?

        S-a dat jos cu lampa-n mână şi a dat din umeri.

        – Nu se vede foc. Mai uitaţi-vă din când în când. Dacă e ceva, să strigaţi.

          Hai, schimbă pijamalele, pune mai multe pe tine, că acum e focul stins, o să te ia cu frig. Mă duc în curte. Mai e fum? Da, mai e. Iar în casă, iar afară. Cum e? Parcă s-a mai liniştit. Hai, mîncăm ceva? Păi, nu mi-e foame. Nici mie. Şi parcă mă roade ceva pe aici. Păi te roade că n-ai mâncat. Nu, nu e de la asta. Mă mai duc odată în pod.

         Mă urc iar pe scară, cu lampa-n mână. Şi când am deschis trapa, am zis doar atât:

        – Mamaie, arde!

       Am lăsat lampa jos, mamaie mi-a adus repede o cană de-aia mare cu apă. Era cea mai la îndemână. Repede, aruncă. Dar ce să faci doar cu o cană de un litru? Unde sunt găleţile? Ia o cratiţă, umple-o cu apă, arunc-o p-asta. Iese pe prispă şi strigă:

                – Cristeleeeee!… Vino repede.

       Sus nu mai era nevoie de lampă. Era destulă lumină de la flacără. Greu să respiri, după primele găleţi de apă. Fum în ochi, în gură, în nas… Am făcut rocada cu vecinul. El sus, să arunce, eu pe scară, să-i aduc apa. Mamaie umplea găleţile pe care le găsise între timp. Şi niciodată ca atunci nu a curs apa aşa de încet… S-a dat vecinul jos, m-am urcat eu din nou. Flacăra mare se stinsese. Mai ardea pe coş, în jos. Până la urmă, s-a terminat cu totul.

        Care era explicaţia? Sobă veche, de zeci de ani. Nu asta era problema. Foc cu lemne, nu prea mare. Dar? Se depusese funingine în straturi succesive, pe pereţii coşului. Pentru că e casă veche, foarte veche, coşul nu e cu hornul afară, ci se opreşte în pod, cu orificiul de evacuare a fumului pus pe lateral. Dacă ar ieşi prin acoperiş, ar arde, pentru că e din şindrilă. Aşa că fumul iese prin luminător şi prin celelalte orificii ale acoperişului. De data aceasta, a luat foc funinginea , a ars mocnit până sus (din cauza asta era fumul aşa negru şi fără explicaţie), apoi, cand a ajuns la capătul coşului, s-a aprins cu flacără. Acoperişul din lemn, “podeaua” podului tot din lemn, grinzile de asemenea… Dacă săreau scântei şi se aprindea… 

               Dar s-a terminat cu bine. Au venit “băieţii” (adică tata şi unchii mei) şi au reparat. Au curăţat, au lipit, au zidit repede înapoi. Acum e în regulă. E din nou cald în casă. Şi teama s-a risipit.

          1. Bine că are apă în casă, cu hidrofor. Cum ar fi fost dacă ar fi trebuit să alerge cu găleţile la fântână, cum făcea până mai acum câţiva ani?

         2. Am apreciat foarte mult vecinii şi oamenii din sat. Sâmbăta dimineaţa nu circulă mulţi oameni pe uliţa aia, dar cine a trecut, a strigat. Cine a fost mai de aproape, a intrat direct în curte, să dea o mână de ajutor.

        3. Nu lăsa să se adune resturi… Curăţă periodic. Altfel… Se pot întâmpla lucruri pe care nu ţi le doreşti. Şi te întrebi de la ce? De la nişte funingine depusă pe pereţii coşului…

       4. Cred în minuni. În minuni de la Dumnezeu. Am stat mult în cumpănă dacă să merg pentru sfârşitul acesta de săptămână la mamaie sau în altă parte. Şi mă bucur că Cineva m-a îndemnat să merg la mamaie. Şi m-a îndemnat şi să urc în pod, ca să văd flacăra şi să o sting la timp, înainte să se extindă. Din casă nu se simţea. Şi n-am fi ştiut…  Iar ca să vină pompierii până pe dealurile acelea…

        Aşa că nu-mi rămâne decât să spun mulţumesc. Mulţumesc din nou lui Dumnezeu.

Advertisements

Author: Mimi

Despre mine? Impletesc. Cuvinte, fire, raze, ganduri, imagini si nu numai. Prefer natural si curat.

2 thoughts on “Vecina, ARDE!

  1. Cineva ne indeamna pe fiecare sa procedam corect!D’aia nu e bine sa regreti un lucru facut…e “inspiratia” Cuiva. 😉
    Iar daca pana acum iti multumeam pentru un zambet (citind subiectele tale) acum iti multumesc pentru o lacrima…si pentru mai multe lucruri la care m-ai facut sa ma gandesc 🙂
    Multumesc…pentru tine! :*

  2. Draga de Cathy…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s