Job pentru fete

Bine, poate fi şi pentru băieţi, forma feminină a “titulaturii” o are ca radical pe cea masculină. Plus sufixul “easă”. Ghiciţi?

Nu, nu e croitoreasă.

Nici bucătăreasă. Hai, mai încercaţi.

Stând de vorbă cu o parte din copiii de la grădi, am ajuns la întrebarea: ce vrei să te faci când vei fi mare?

Printre doctori, profesori, poliţişti şi altele, una dintre fetiţe susţine sus şi tare (am întrebat-o de mai multe ori, să ma asigur că e hotarâtă) că vrea să se facă… mireasă!

Cine ştie cât îi iese la afacerea asta…. 😉

1.1.1.

    Am învățat că întrebarea “De ce te iubesc?” este greșită.

    Și totuși, răspunsul este “Pur și simplu”.

    Mulțumesc pentru un an, o lună și o zi precum niște flori de cireș.

Te pup, pa!

De ce simt unii oameni nevoie să repete un gest de afecţiune la fiecare final de conversaţie, în special cea telefonică?

Ceea ce mi se pare interesant e că mă “pupă”  la telefon oameni care nu m-au pupat niciodată în realitate. Colegi de lucru sau alţii care sunt mai mult sau mai puţin apropiaţi, dar care nu se manifestă afectiv prin pupat. Şi mai interesant e că tipul ăsta simplu de exprimare afectivă e molipsitor şi mă trezesc răspunzând “mersi, şi eu”. Eu, care prefer faptele în locul vorbelor. Nu-mi zice la telefon, că nu mă încălzeşte cu nimic. A devenit doar o formulă de încheiere a conversaţiei.

Mă bucură mai mult copilaşul de la grădi care mă ia de picior şi mă dezechilibrează cu zâmbetul până la urechi pentru că nu m-a mai văzut de săptămâna trecută decât un superficial “te pup, pa” zis de oameni grăbiţi să mai rezolve alte lucruri la telefon.

Şi pupaţi-vă. Dar nu la telefon.