joc simplu

adun gânduri de bine


Leave a comment

Îmi plac oamenii

Îmi plac oamenii pentru că sunt atât de diferiți. Pentru că ai câte ceva de învățat de la fiecare. Îmi plac pentru că deși, aparent, îi poți încadra în tipare, au ceva care îi face să devină excepții. Îmi plac pentru că nu există oameni normali, așa cum am mai spus. Îmi plac pentru că nu sunt perfecți. Dar pentru că poți găsi oameni care să te completeze și care să-ți coloreze tabloul așa de frumos. Și mai îmi plac pentru că te poți raporta la ei diferit. Nuanțe de prietenie, rude, neamuri, colegi, amici, vecini, apropiați, cunoștințe, soți, copii, frați, părinți și tot așa.

Am găsit un om care și-a susținut doctoratul zilele trecute. Muncise o grămadă pentru lucrarea de cercetare, fără să facă compilații din cărțile altora mai deștepți, cum se poartă, ci analizând 10 000 de elemente, și militând pentru un crez personal în domeniul artei. Un model pentru a studia mai mult, cu mai mult sârg și cu interesul bine canalizat în direcția dorită. Un artist care îmbină teoria cu practica. Și-i iese.

Îmi plac oamenii pentru că unii te ajută să crești. Iar pe alții îi poți ajuta tu. Să dai mai departe ceea ce primești.

Îmi plac oamenii pentru că alături de ei poți să râzi sau poți să plângi. Poți să iubești sau să fi indiferent. Poți să te calmezi sau să te agiți. Poți să fii tu sau să încerci să fii altcineva.

Îmi plac oamenii pentru că au rațiune. Și sentimente pe care le pot explica. Sau nu.

Îmi plac oamenii pentru că pot fi frumoși în feluri diferite.

Îmi plac oamenii. Și mulțumesc pentru toți oamenii din jurul meu.