joc simplu

adun gânduri de bine

Școlărița

2 Comments

Știu că tu nu citești. Nu acum. Poate când vei fi mai mare. (Și când vei merge cu tableta la școală în loc de cărți și caiete.) 

Când erai mică și scriam mai des (despre tine) pe blog, ți-ai luat într-o zi rucsacul și ai plecat pe stradă de una singură, spre școală. Deși nu aveai  vârsta potrivită  nici măcar pentru grădiniță. Acum te apropii de șase ani jumate și mai ai șase zile până te duci de-a binelea.

O să fie altfel.

Sper să-ți placă la școală. Chiar dacă nu mai ai covorul plin de jucării, ca la grădi. Sau pătuțurile pentru somnul de prânz. Sau joacă, joacă și iar joacă. Dar e bine că viața e împărțită pe etape. Ar fi plictisitor să rămâi în același loc un timp prea îndelungat. Și n-ai mai crește echilibrat.

Să înveți. Mai ales de la oameni. De la profesori și de la colegii tăi. E posibil să nu te poți împrieteni cu toți. Dar de la fiecare vei avea ceva de învățat. Fiecare e bun la ceva, în felul lui. Aveam un coleg care scria mereu catalogul, la început de an. Nu mai știu la ce materii era bun, dar știu că scria foarte frumos. Aveam un alt coleg care era bun la grafitti. Și îi apreciam curajul de a da culoare zidurilor gri ale clădirilor părăsite. Am avut o colegă pricepută la machiaj. Una care făcea statistici în clasă. Altă colegă de la care am învățat să adun tot felul de obiecte și să-mi decorez camera, punând în valoare chiar și vechiturile pe care alții le aruncau. Un coleg priceput la benzi desenate. Altul priceput la motociclete. De la el am auzit de Vespa. O colegă cu multă răbdare la întins emulsia cu tempera, pe suprafețele plate în compozițiile decorative. Alta care punea întrebări deștepte. Un coleg bun la baschet. Na, era și cel mai înalt. Un coleg bun la sculptură. Altul tare în design. Una care-și făcea cusături pe haine. Una perseverentă. Una foarte bună la gimnastică. Alta care știa toate capitalele de la geografie. Și mai zicea la atelier că face opere de artă. Unii zâmbeam, dar încrederea ei era molipsitoare. Unul care făcea trăsnăi reușite. Nu singur, bineînțeles.  Odată au închis un cățeluș în dulap, la ora de geogra. Altă dată, la română, au dat cu o substanță urât mirositoare. A trebuit să ne dea de gol portarul, ca să nu se complice treburile (profa era îngrijorată că e o scurgere de sulf, ceva…) Sau la pictură  au ascuns un coleg sub catedra lipită de perete, pe care era pusă natura statică. L-au lăsat acolo, iar profa nu știa de unde vin ciocăniturile… Cu eclerul a fost altă poveste. Asemănătoare cu cea care spune despre amprentele mingei de baschet de pe pereții clasei. Doar că eclerul a avut ingrediente așa de naturale, încât a rămas lipit de  grinda tavanului mult și bine… 

Să înveți și să păstrezi amintirile frumoase. Succes, școlărițo!

Advertisements

Author: Mimi

Despre mine? Impletesc. Cuvinte, fire, raze, ganduri, imagini si nu numai. Prefer natural si curat.

2 thoughts on “Școlărița

  1. Toți arcadienii îi doresc succes școlăriței! 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s