joc simplu

adun gânduri de bine


3 Comments

Leapșa despre cărți

A venit de la Cristina și va merge mai departe la… (vezi la final).

Când citeam pe blogul Cristinei, mă gândeam că și eu la fel, și mie la fel… Acum, hai să vedem ce ar putea fi diferit 🙂 .

I. Prima mea amintire cu mine citind. Dacă stau să scormonesc în sertarul cu amintiri, la capitolul ”scriere” îmi amintesc carnețelele măzgălite cu un scris de doctor, din care se înțelegea doar litera t și i. Nu știu de ce, dar văzând cum scriu frații mai mari, literele astea două m-au fascinat. Știam să citesc dinainte de a mă duce la școală (literele de tipar), așa că prima amintire din categoria ”citit” e undeva pe la 6 ani, când o prietenă își făcea temele din abecedar , iar eu stăteam pe capul ei (eram la mamaie, la Vest). Și ai ei erau contrariați de faptul că, deși eram la grădiniță (pe care am frecventat-o din an în paște, poate 3 săptămâni dacă adun toate zilele), citeam mai cursiv decât prietena mea. Era la litera H. Și tot în perioada aia, mamaie de la Vest mă punea să le citesc din Biblie/ alte cărți spirituale prietenelor ei cu care stătea de vorbă pe banca din fața blocului.

II. Prima carte pe care am citit-o și recitit-o. Of, nu mai știu. Îmi vin în minte două titluri, dar nu sunt sigură dacă la prima e corect. Pentru că era o carte foarte subțire, cu Pisicuțul pisicel și alții la fel ca el. Avea poezii pentru copii și niște ilustrații superbe. Al doilea titlu: Urme pe zăpadă, autor Patricia St. John.

 III. O carte pe care fiecare copil ar trebui s-o citească. Aici aș zice ”măcar să citească”. Pentru că pasiunea asta e ocolită cu succes de foarte mulți copii și tineri, din câte am observat eu. Dar, ca să răspund la cerința asta, recomand ”Cuore, inimă de copil”, autor: Edmondo de Amicis. E plină de lecții despre familie, recunoștință, colegialitate, sacrificiu, perseverență, educație, prietenie.

IV. Locul meu preferat de citit. Depinde de moment. Ziua citesc în autobuz, iar acolo prefer (dacă sunt autobuzele albe bucureștene) al doilea scaun pe dreapta, cum urci pe ușa din spate și vii spre față, la geam. Pentru că, fiind la geam, nu te deranjează nimeni, ai loc să-ți pui mapele sau bagajele mai înguste între scaun și geam, poți ridica picioarele pe suportul acela gri al scaunelor din față și astfel obții un mic birou, în cazul în care vrei să și scrii să și citești. A, mai e ceva. Din când în când, poți privi și în față, ca să nu ți se facă rău, pentru că scaunul acela este mai înalt. 🙂 Dacă e seara/ noaptea, atunci citesc în vârful patului, sub pătură.

V. Accesorii obligatorii în timpul lecturii. Ziua n-am. Noaptea: lanterna.

VI. Numărul cărților de pe lista mea de lecturi viitoare. 4. Dar lista se modifică.

VII. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o. Dacă primeam leapșa exact înainte de târgul Gaudeamus, aș fi zis ”Așa s-au întâmplat, așa le-am însemnat” – Luli August Sturdza și ”Mănâncă, roagă-te, iubește” – Elizabeth Gilbert. Dar de la târg am plecat cu rucsacul destul de plin.  Prăjitura  cărților luate de la târg: ”Isprăvile lui Guguță” – Spiridon Vangheli.

VIII. O carte care mi-a schimbat viața într-un fel. Greu de precizat doar o carte, pentru că eu cred că fiecare lectură te poate influența, într-un fel sau altul. Depinde cu ce alegi să-ți hrănești mintea. Pentru latura spirituală aleg Biblia. Și lista e lungă…

IX. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare s-o iubească. Aici nu știu ce să spun.

X. Trei dintre scriitorii mei preferați. Ar fi nedrept să scriu doar 3…

Iar acum, leapșa merge la blogul… Despre sufletul meu!


4 Comments

Vreau la școală – 2013

Și mie mi-e dor de școală, dar nu despre mine e vorba în textul ăsta. Anul trecut, tot la mijloc de septembrie, scriam aici despre competiția națională la care era înscris și proiectul ”Vreau la școală”. Datorită voturilor noastre, proiectul a fost câștigător.

Anul acesta e o nouă ocazie de a vota și de a ajuta copiii care fac parte din proiectul susținut de ADRA. Toate detaliile le găsești aici: http://adra.ro/important/sustine-din-nou-adra-romania-sa-castige-o-finantare-raiffeisen-bank-pentru-proiectul-vreau-la-scoala.html .

Du vestea mai departe! Mulțumim.


Leave a comment

Invitație la concert

Slide 1

Când eram anul II la facultate, aveam o prietena care era anul I la Conservator. Si m-a invitat la un concert coral de-al studenților, concert la care participa și ea (mulțumesc, L., pentru invitația aceea). Am fost s-o ascult atunci, alături de colegii ei, iar de atunci am fost în fiecare an, cu același drag și bucurie. E, de fapt, un examen cu public, din câte am înțeles. Studenții care participă la cursurile de dirijat vor conduce corul format din colegii lor, sub îndrumarea maestrului Valentin Gruescu.

Vă invit și pe voi, dacă aveți timp și vă place muzica clasică. Joi, 21 martie, ora 19:00, sala George Enescu – la Conservator. Intrarea este liberă.

 


Leave a comment

Vreau la școală – ADRA

Au fost momente în care mi-aș fi dorit să am în cont sume cu multe zerouri, ca să pot ajuta. Dar am învățat că poți ajuta cu ce ai. Puțin, cu puțin, se adună.

Acel puțin poate însemna doar să votezi ca un proiect înscris într-o competiție națională să câștige niște fonduri. Nu durează prea mult timp să faci asta. Îți va lua cam cât timp ți-a luat să citești textul ăsta, plus încă unul de dimensiuni asemănătoare. Mulțumim. Detalii găsești aici.


Leave a comment

Îmi plac oamenii

Îmi plac oamenii pentru că sunt atât de diferiți. Pentru că ai câte ceva de învățat de la fiecare. Îmi plac pentru că deși, aparent, îi poți încadra în tipare, au ceva care îi face să devină excepții. Îmi plac pentru că nu există oameni normali, așa cum am mai spus. Îmi plac pentru că nu sunt perfecți. Dar pentru că poți găsi oameni care să te completeze și care să-ți coloreze tabloul așa de frumos. Și mai îmi plac pentru că te poți raporta la ei diferit. Nuanțe de prietenie, rude, neamuri, colegi, amici, vecini, apropiați, cunoștințe, soți, copii, frați, părinți și tot așa.

Am găsit un om care și-a susținut doctoratul zilele trecute. Muncise o grămadă pentru lucrarea de cercetare, fără să facă compilații din cărțile altora mai deștepți, cum se poartă, ci analizând 10 000 de elemente, și militând pentru un crez personal în domeniul artei. Un model pentru a studia mai mult, cu mai mult sârg și cu interesul bine canalizat în direcția dorită. Un artist care îmbină teoria cu practica. Și-i iese.

Îmi plac oamenii pentru că unii te ajută să crești. Iar pe alții îi poți ajuta tu. Să dai mai departe ceea ce primești.

Îmi plac oamenii pentru că alături de ei poți să râzi sau poți să plângi. Poți să iubești sau să fi indiferent. Poți să te calmezi sau să te agiți. Poți să fii tu sau să încerci să fii altcineva.

Îmi plac oamenii pentru că au rațiune. Și sentimente pe care le pot explica. Sau nu.

Îmi plac oamenii pentru că pot fi frumoși în feluri diferite.

Îmi plac oamenii. Și mulțumesc pentru toți oamenii din jurul meu.

 

 


Leave a comment

De ce îmi place iarna

N-am un anotimp preferat. La fiecare îmi place câte ceva.

La iarna asta, de exemplu, îmi place albul. Nu e alt anotimp cu așa mult alb. Alb pe jos, alb pe sus, alb pe părți, alb în bălți. Îți intră și în ochi, dacă nu te uiți pe unde mergi.

Îmi mai place felul în care modifică formele de relief. Cine s-ar fi gândit că poți face escaladă, pârtie și sporturi din astea – practicate de obicei la munte – chiar în curtea situată la marginea câmpului.  Bine, recunosc că e multă pentru că e viscolită. Și la alții deja nu mai e amuzant, ci trist.

Dar să mă întorc la părțile frumoase. Atunci când ajunge autobuzul în stație, șoferii sunt atenți ca  ușile autobuzului să fie exact în fața portițelor de trecere, astfel încât călătorii să facă cât mai puține acrobații pentru a ajunge pe trotuar. Și cei care urcă în autobuz îți dau senzația că intră ca musafiri într-o casă: mare parte din ei se scutură frumos de zăpadă, lovindu-și ghetele de trepte.

Și oamenii parcă sunt mai buni, mai uniți. Mi s-a întâmplat să alunec pe gheața mascată de stratul pufos de zăpadă, iar doamna care mergea în fața mea, s-a întors imediat cu o privire de genul ”vrei să te ajut?”. Drăguț din partea ei, bine că n-a fost nevoie. M-am ridicat repede, amortizasem căzătura. 🙂 Dar un domn mai în vârstă aștepta salvarea într-o stație; n-a fost la fel de flexibil și, din păcate, zicea că și-a rupt piciorul. Ce mi-a plăcut a fost că oamenii care soseau în stație îl întrebau ce a pățit și dacă a sunat la salvare. Și mai sunau și ei, să insiste…

În altă zi, șoferul autobuzului a oprit între stații, a coborât din cabină și a început să împingă o mașină inzăpezită. Nu erau destui domni pt operațiunea asta, așa că s-a întors în 226, l-a parcat mai câș, ca să încurce circulația, apoi a făcut semn șoferilor din spate să vină și să ajute. Mai cu o lopată, mai cu schimbat încă doi șoferi pt mașina înzăpezită, în câteva minute au rezolvat, iar călătorii au răsuflat ușurați că autobuzul își continuă traseul. Nu aveau toți vizibilitate, cât să afle motivul staționării.

Iarna asta, într-un fel, parcă te curăță. Nu doar de banii pe care-i dai la încălzire, ci te provoacă să fii mai bun sau să te închizi într-o carapace a nemulțumirilor.

Îmi mai place iarna asta pentru lecțiile pe care le primesc din natură. E prima iarnă în care am pus hrănitoare pentru păsări. De fapt, e o casoletă  cu semințe crude de floarea soarelui, pe care am legat-o de gard, să n-o ia viscolul. Și pe lângă ciori, ciori grive, stăncuțe și coțofene, vin fazani. Cei din urmă sunt preferații mei. Uneori vin 2 masculi, alteori cei doi masculi și o femelă. Dar mereu mănâncă primul cel mai gras și cel mai zgârcit. Dacă vor și ceilalți să ia semințe, îi lovește cu ciocul. Sunt destule semințe, iar recipientul e suficient de lung cât să aibă loc toți 3. Dar nu, ăsta mare e tare nesuferit. Dacă el pare sătul și se îndepărtează vreo doi metri de semințe, iar ceilalți încep să mănânce, se întoarce și-i ciupește din nou.

Azi, însă, s-a întâmplat altfel. A venit singur fazanul. Și în

loc de ai lui, l-au însoțit la masă câteva ciori. No, hai să te văd. Ca de obicei, fazanul ăsta mare are întâietate. Cred și eu, e cam de două ori mai gras decât o cioară. Dar ciorile și cele din familia lor sunt tare deștepte. Nu merge să te iei la bătaie cu fazanul, așa că treci la planul B: îl ciupești pe fazan de coadă, că are coada lungă. Cine l-a pus să-și lase plete? Putea să treacă și el pe la coafor înainte de acest prânz romantic. Fazanul se mută mai la dreapta. Cioara ciupește iar. (nu știu dacă e corect spus ”ciupește de coadă” – dar de la fereastra mea, cam așa se vedea) Fazanul se mută mai la stânga. Și uite așa de câteva ori, cât să-și ia amicul meu zborul și să le lase pe ciori să se ospăteze în voie… 🙂 Te-au făcut la faza asta.

Pare a fi legea junglei. Adică a câmpului, mai bine zis. (calitatea telefonofotografiilor e foarte slaba pentru că  n-a mancat deloc în ultimii ani.)

De ce-mi mai place iarna asta? Pentru că mă mai întâlnesc cu oameni dragi, pentru că poți să profiți de timpul prelungit petrecut în mijloacele de transport în comun ca să faci analiza călătorilor, să te gândești la diverse idei, să dormi (dacă ai prins loc. în picioare e mai dificil), să-ți transcrii temele pe curat (până ți se face rău de mașină). Pentru că ai destulă zăpadă să te dai cu sania, să te bați cu bulgări, să faci și cazemate, să sapi iglu-uri, să faci exerciții fizice și să o muți din drum cu lopata. Pentru că e o ocazie bună să zici des ”mulțumesc” pentru că ai primit cadou parazăpezi. Pentru că e o ocazie bună să înveți să te descurci în condiții mai puțin comode. Să cari lemnele, ca să ai cu ce te încălzi. Să așezi lemnele în centrală astfel încât să se aprindă focul repede și bine. Să sări gardul dacă te grăbești să ajungi la seriviciu și zăpada e viscolită. Să te înfofolești bine de tot, ca să păstrezi temperatura corpului, atunci când e frigul acela neprietenos. Să tragi de tine dimineața și să pleci la drum, chiar dacă nu-ți vine să scoți nici măcar un degețel afară din casă și chiar dacă faci 2 ore pe drum în loc de 30 de min.

Mulțumesc pentru iarnă! Și pentru tot ce e frumos în ea.