joc simplu

adun gânduri de bine


Leave a comment

Cum să cucerești o fată (ep. 4)

Image

Ziceam că urmează și a doua întâlnire. Și a treia, și a patra…. La un moment dat va trebui să stabiliți dacă sunteți prieteni și continuați ce ați început, sau, ca să nu vă pierdeți timpul și sentimente investite aiurea, vă mulțumiți pentru ce-a fost frumos la întâlnirile astea și își vede fiecare de treaba lui.

Dar să mergem acum pe varianta în care totul e așa cum ne-am dorit.

Tu o cam placi pe ea, ea te cam place pe tine… dar dacă o întreabă careva ”ce e între tine și X” n-ar putea spune ceva concret. Nu-i așa? Dacă ieși la pizza, nu înseamnă că sunteți prieteni (nu mă refer aici la amiciție). Dacă i-ai dat o floare, o pui pe gânduri, dar nici asta nu face lumină. Însă cuvintele, da. Cuvintele fac lumină.

Și aici e partea în care creativitatea, amestecul de spontaneitate cu planul făcut de acasă plus emoțiile care apar oricât ai fi de tare – toate astea te fac să crești în ochii ei. Mai ales dacă va avea ce povesti la nepoți. 🙂 Poți s-o inviți în parc, îi mai aduci o floare, îi îndeplinești o dorință spusă în treacăt cu un tricou turcoaz (pentru care ai alergat o grămadă, ai și întârziat, ți-ai luat și pedeapsă de la ea, dar trebuie să suporți cu stoicism, ca să nu te dai de gol…), dar să nu te miri sau să nu te superi dacă nu-ți iese exact cum ai plănuit. Adică, exact când pregătești momentul ăla din parc cu floarea, darul și te pregătești s-o întrebi… apare o prietenă comună foarte vorbăreață cu care nu v-ați mai văzut de mult. Am zis că era foarte vorbăreață? Așa. Și stă la povești, și se cam întunecă, și nu mai termină poveștile… Și când în sfârșit pleacă și rămâneți doar voi doi, e momentul s-o conduci acasă, că ea face destul pe drum. Of. Dar planul se poate adapta. Propune-i să mergeți pe jos câteva stații, așa mai tragi de timp. Și… când discuția ajunge într-un punct ”pregătit”, zi-i că vrei să-i zici ceva mai important (E posibil să se prindă din prima și de bucurie să vrea să-ți zică ”da” înainte s-o întrebi, așa că nu te lungi prea mult cu introducerea și cuprinsul). Deși sunt fete și băieți care consideră că e demodat, eu zic că merită s-o întrebi cu curaj dacă vrea să fie prietena ta (asta e o mică repetiție pentru momentul de peste ani când o vei întreba, dacă totul merge bine, dacă vrea să fie soața ta… Dar mai sunt câteva episoade până acolo).

Da, nu-i ușor să faci asta. Riști să-ți trântească vreo două și să fii dezamăgit. Sau să fie o fată nesigură pe ea și să amâne. Sau… dacă e așa cum a fost și până la episodul ăsta, îți zice: ”Da. Am zis DA”, înainte să termini de pus întrebarea (ți-am zis doar că s-a prins de când ai început…).

Va urma!

P.S. Aici e doar un exemplu. Dar creativitatea omului și adaptarea la situație sunt foarte indicate.

Advertisements


Leave a comment

Omul de zăpadă

Am găsit pe blogul ”Despre sufletul meu” o provocare, aici .

2012-01-21 11.35.54

Fotografia este de iarna trecută. Și omul de zăpadă nu este încă terminat. Dar îmi place pentru că e făcut cu bucurie. Cu zăpada din curtea noastră. Cu timp petrecut împreună, în familie. Cu zâmbete și cu ceai cald. Cu zăpadă de la prima ninsoare din iarnă. Negeruită, neînghețată.

Când eram mică, rămâneam uimită în diminețile în care descopeream că a nins peste noapte. Aveam bolta de viță de vie care acoperea curtea, iar această boltă era îmbrăcată în alb. Învățasem niște versuri  dintr-o carte cu pisici, versuri care-mi sunt dragi și acum:

”Aseară, chiar de cu seară,

Pisicel privește-afară.

Și când vede că-i alb totul,

Începe să-și lingă botul.

 

Miau,  miau, vai, ce ospăț!

Miau, miau, ce de bunătăți.

În ogradă, dacă poți,

Este lapte să înoți.

 

Iar pe pomi este smântână

Să mănânci o săptămână.

Și ce brânză e pe casă:

Brânză bună, dulce, grasă…”

 

Dar într-o iarnă n-am putut ieși la ”ospăț” imediat ce a nins. Nu mai țin minte de ce, parcă eram bolnavă. În schimb, țin minte că ai mei mi-au adus zăpadă în niște castroane. Și am ”gătit” la bucătărie un mini – om de zăpadă. N-a avut viață lungă, din cauza temperaturii, dar am rămas cu o amintire frumoasă. Om de zăpadă adaptat. 🙂

 

 

 


Leave a comment

Cum să cucerești o fată (ep.3)

Pentru unele persoane, durează ceva până te gătești, ca să arăți excelent la prima întâlnire. Mai ales dacă ești fată. Și dacă e pentru prima dată când vezi persoana X. Și dacă vii de-acasă.

Dar dacă tu ai mai văzut-o pe ea de atâtea ori – în circumstanțe diferite – cum ar fi diminețile de tabără, la înviorare, când are ochii ca de broscuță, sau seara, când îi miroase părul a fum de la cât s-a învârtit în jurul focului de tabără cântând cu copiii; dacă mai e și iarnă și e răcită bocnă; dacă mai vine și de la grădi și e după o zi lungă, apăi… dragă băiatule, nu te aștepta s-o vezi la 4 ace și ca scoasă din cutie. Și deși ați stabilit că ea nu are programul fix, drept pentru care e posibil să întârzie, sun-o totuși dacă vezi că întârzie. Altfel, îți trimite ea mesaj să te întrebe cât mai ai până ajungi, după ce te-a așteptat 20 de min afară, iar tu 25 de min în interior. Că nu-i place să stea singură în restaurant. Și mai bine preferă să te aștepte la -X grade, ca apoi să aveți motiv de amuzament.

Când în sfârșit întâlnirea mult așteptată se produce, fii băiat de treabă și ajut-o când începe să-și scape poșeta și alte lucruri pe jos :), când vrea să-și scoată jacheta sau când e momentul strânsului mesei. Da, o sa zâmbească plăcut surprinsă de faptul că ești atent. La ea, cu ea.

Și dacă o vezi mai tăcută sau prea obosită sau prea răcită, poți vorbi liniștit până obosești și tu. O să țină minte mai mult decât îți imaginezi. Și apoi o să-ți zică peste un an, doi: „mai ții minte când ne-am întâlnit prima dată și mi-ai povestit asta, și asta, și asta…?”. Ce subiecte poți aborda? Lista e lungă. Și variabilă în dreptul fiecăruia. Dar gândește-te că vă întâlniți ca să aflați mai multe unul despre celălalt, nu? Și atunci, va sorbi cu plăcere poveștile și aventurile din copilăria ta, sau povești actuale despre ce-ai mai făcut în ultima vreme. Despre ce îți place ție. Despre ce te definește. Sau despre ce aveți în comun și v-ar putea lega. Mai ales dacă, așa cum ziceam și în episoadele anterioare, ați mai petrecut timp discutând on-line sau ați participat la diverse evenimente și activități ca membri ai aceluiaș grup. Deja aveți niște amintiri comune. Și destule puncte de plecare pentru o discuție constructivă, veselă, dar și serioasă, prietenoasă.

După ce ați terminat de mâncat, probabil că te va ruga să plătiți jumi-juma. (Și e foarte posibil ca acest punct să se mai repete și să devină punct de discuție și la următoarele întâlniri). Tu… faci cum vrei. (Dar din câte am studiat, vă simțiți mai bine și mai ”bărbați” dacă plătiți voi nota de plată.)

Apoi, te poți oferi să o conduci acasă. Sau, dacă e mai de la țară :), iar tu stai la capătul celălalt al orașului, nu se va supăra dacă e o vei lăsa doar la stația de maxi-taxi. Nu de alta, dar dacă ai dori să o conduci chiar până acasă, riști să nu ai mașină de întoarcere. Și nu e politicos să ceri găzduire… (mai ales dacă are anumite principii. Dar despre asta o să vorbim altă dată). Dacă ești șofer și ai mașină, poți încerca și ratb-ul. Și mersul pe jos cât mai multe stații. Face bine la sănătate, pentru că abia ați mâncat. Și plimbarea de seară e indicată. Dar, mai mult decât atât, mersul pe jos lungește timpul de stat de vorbă. Și poți fi atent la ce e în jur. Puteți comenta despre arhitectură, lucruri interesante din magazine, reclame, oameni, etc. În schimb, dacă ești șofer, trebuie să fii atent la trafic, nu te poți uita în ochii ei când îți vorbește, riști să pierzi firul într-o intersecție aglomerată și tot așa  (dacă n-ar fi fost prima întâlnire aș fi zis că nici de mână nu poți s-o ții…). Eu recomand mersul pe jos. Și dacă e prea frig sau vă grăbiți – mijloacele de transport în comun.

tumblr_m8ye4jqufh1rbmb9qo1_400Plus că, dacă mergeți pe jos și-ți faci de acasă o hartă în minte sau te adaptezi la fața locului, poți să treci pe la florărie  și să-i iei o floare. O să fie, probabil, cam surprinsă să-i oferi o floare de la prima întâlnire. Dar, dacă tot ești tu așa direct și ”omul acțiunii”, o să pună floarea la uscat și o să se laude cu ea la soră-sa, fără ca tu să știi. Ție îți va zice doar ”mulțumesc” și se va înroși în obraji.

Nicio problemă dacă uiți să o întrebi, înainte a urca în microbuz, dacă vrea să vă mai vedeți. Ea oricum ajunge acasă cu zâmbetul până la urechi și cu floarea învârtită dintr-o mână în cealaltă și-ți va răspunde cu ”da” la sms. Da, adică urmează și a doua întâlnire.

Va urma!

*Disclaimer: acest text nu reprezintă un ghid care asigură aceleași rezultate ca cele prezentate aici. A se folosi cu discernământ și adaptate situației. 😉 


2 Comments

Cum să cucerești o fată (ep. 2)

Rămăsesem la internet. Tu o placi pe ea, dar încă nu-i arăți asta. O mai lași puțin să-și pună întrebări. Ea devine din ce în ce mai interesată de conversațiile cu tine, chiar dacă n-ar spune nimănui că ai început să-i atragi atenția.

Și trece o zi, trec  două, trec mai multe…. (a se completa după caz), dar nu foarte multe, pentru că tu ești un tip serios, căruia nu-i place să piardă vremea. Dar nici să ajungă la intriga povestirii fără introducere. Și când a sosit momentul de care vorbeam la finalul episodului 1, atunci trebuie sa mai faci niște pași.

E frumos când reușești să fii așa de spontan, profitând de ocaziile care apar. Dar apreciez că, în același timp, nu te avânți cu capul înainte fără să calculezi eventualele consecințe. Și dacă tot e aniversarea unuia dintre cei mai mari prieteni comuni (și la propriu și la figurat), și dacă tot a făcut ea cea mai mare felicitare pe care a confecționat-o vreodată, și dacă tu ești tare corect și, ca de obicei, vrei să puneți toți bani pentru cheltuielile comune de la aniversări, te-ai trezit că o suni și o întrebi care e partea ta pt felicitare. Șmecherule. Te așteptai să-ți zică: 3,45 ron? Bineînțeles că nu. Și tu, băiat cinstit și corect (după cum am menționat și mai sus), pui mingea la fileu. Auzi la el: ”atunci, dacă zici că felicitarea e din partea ta, vrei să-ți fac cinste cu o pizza din partea mea?”
Între noi fie vorba, ea e puțin mai lentă. Decât tine. Și-i place să ia lucrurile pe îndelete. Deși e cam surprinsă, dar în același timp parcă așteapta (de câțiva ani) o astfel de invitație –  zice da. Primul da.

Fug la pregătit, urmează prima întâlnire. Zăpadă. Mâini înghețate.

           Va urma!


2 Comments

Cum să cucerești o fată (episodul 1)

E simplu. Mai întâi, trebuie să-ți alegi fata pe care vrei s-o cucerești. Apoi… nu mai e chiar așa simplu. Depinde de tine, ce-ți dorești. Depinde și de ea, ca să știi ce plan de bătaie trebuie să-ți faci. Și mai ales că sunt atât de diferite fetele astea…

O variantă ar fi să ”ochești” o fată din grupul mare de prieteni în care vă învârtiți amândoi. E mai util să o observi atunci când sunteți doar amici. Probabil că și ea analizează, discret, ”variantele” de băieți disponibili. E posibil ca să nu-i atragă niciunul atenția și să-i cadă cu tronc. Nici măcar tu. 🙂 Bine, ea apreciază la fiecare câte ceva. Și pe tine te apreciază. Doar ca tip de om. Dar tu să nu te descurajezi. Vezi ce fel de om este în mai multe situații. Mergeți cu prietenii la munte, în tabere, în excursii, la evenimente culturale, la pizza, la aniversări, la treburi, la proiecte ecologice sau ca voluntari în organizații care se ocupă de copii (dacă vă plac copiii). Vezi cum reacționează când trebuie să faceți o surpriză, când îi este foame, când e obosită, când e bucuroasă, când o doare ceva, când are de dus o responsabilitate până la capăt. Vezi cum se comportă cu adulții, cu vârstnicii, cu superiorii sau cu cei mici. Și deschide bine ochii, pentru că un om nu se schimbă decât foarte greu și decât dacă e forțat sau are o motivație foarte puternică. Vezi ce-ți place la ea și mai ales ce nu-ți place. Pentru că… dacă ai planuri serioase, eu zic că e bine să ții cont. Îți va folosi pe viitor.

Așa. Să zicem că ai urmărit-o vreun an din momentul în care ți-a atras atenția. Apoi, deși tu ești sociabil și glumeț cu toate fetele, ai putea să  inițiezi niște conversații ceva mai personale decât cele obișnuite. Dar ia-o subtil și ușurel, cât să nu se prindă din prima. Sau… știi ce? Lasă lucrurile să curgă natural. Oamenii sunt atât de diferiți…

Poate i se pare mai simplu pe mess. Când deja tachinările se înmulțesc și fereastra parcă nu s-ar mai închide, când conversațiile ating subiecte legate de copilărie sau alte aspecte dincolo de ceea ce vă leagă în grupul de prieteni, probabil că o să-și pună semne de întrebare. Mai ales când o să se surprindă  așteptând cu nerăbdare să apară fereastra aia cu ”C….”. Și își termină treburile mai repede, sau îți zice să o mai aștepți puțin că mai are mâncare pe foc, nu pentru că vrea să te pună pe jar sau că nu e interesată, ci… pentru că vrea să vorbească doar cu tine, fără alte griji.

Apoi, adaptându-te la circumstanțe și la mersul lucrurilor, e bine să treci la pasul următor. Da, mai sunt câțiva până o vei întreba dacă vrea să-ți fie prietenă. Și nu, nu e demodat să întrebi o fată dacă vrea să-ți fie prietenă. Dar mai durează până ajungem acolo.

Va urma!


3 Comments

Copiii mei

De când am început să pot avea grijă și de alți copii în afară de mine, s-au adunat în ultimii 9 ani mai multe nume de copii pe lista copiilor cu care m-am jucat sau pe care i-am învățat ce știam mai bine. Fiecare are povestea lui și îmi sunt mai mult sau mai puțin apropiați. Pe unii probabil că n-o să-i mai văd niciodată. Dar sunt câțiva pe care i-am tot numit ”copiii mei”. Nu, nu-s ai mei biologici. Încă n-am din ăștia.

Despre cei 5 (uneori varia cu +1, 2, dar cei 5 erau baza) vreau să scriu acum. Am mai scris despre ei aici, in a doua jumătate a postului. Sau aici, despre unul dintre gesturile lor frumoase. Iar aici, puțin despre taberele în care am mers împreună.

Atunci când lucrezi cu niște copii, cel mai câștigat ești tu. Te provoacă să-ți administrezi bine timpul și să fii cât mai punctual. Altfel, nu le poți cere lor să vină la timp. Și degeaba dai din gură, dacă ești pe lângă în ceea ce privește faptele.

Sunt lucruri de care-mi pare rău. De exemplu, îmi pare rău că nu v-am zis mai des ce apreciez la voi. Și că nu ne-am plimbat mai mult. Sau că atunci când mai doreați un joc, eu ziceam că a expirat timpul de joacă și trebuie să învățăm altceva. Da, acum îmi dau seama că ar fi fost mai bine și mai important timpul de joacă decât diplomele de la concursurile de verificare a cunoștințelor. Am fost mândră de voi când am aflat rezultatele. Dar dacă v-aș întreba câte din cunoștințele acumulate mai sunt ”activate”, mi-e teamă că proporția ar fi mai mică de 70%.

Am adunat o căruță de amintiri împreună cu voi. Au fost 5 ani cu multe dimineți de duminică în care ne strângeam să mai mâncăm niște pufuleți sau floricele, supă la plic făcută la L și G, gogoși făcute de mama lui I și I, prăjituri și cântece de Crăciun acasă la D. Sau cartofii copți inițial pe lemne, dar, din cauza vântului i-am terminat de copt în cuptor. Au mers bine cu usturoi.  Pâinea pe băț ne-a ieșit. Bună, umplută cu dulceață adusă de la mamele voastre. Mai țineți minte când am făcut modelaj în cocă? Nici acum nu-mi dau seama ce am greșit la uscare de n-a ieșit. Cu alții a mers bine. Mai țineți minte când vă puneam să vă scoateți șireturile ca să învățăm noduri? Sau să căutați bilețele ascunse peste tot pentru devoțional. Sau… când am spart dublura geamului de la ușa interioara. Sau când făceați avioane din foile de origami, și în avântul lor se opreau sus, după neoane. (le-a dat jos cineva?) Sau când jucam încrederea și vă cocoțam pe masa destinată instrumentului… Sau ”pe mal! în apă! în apă! pe mal!”. Îmi plăcea că luați jocurile în serios. Uneori n-aveam răbdare destulă. Sau oboseam.

Îmi plăcea că veneați și pe zăpada mare, deși uneori găseam frig în încăperea în care ne adunam.

În ”deplasare” vă observam cel mai ușor. Cine, ce treabă face. Sau nu prea face. Cum e obișnuit de-acasă. Sau cum se lasă influențat de cei din jur. Când ați mai crescut și veneați din pădure cu lemne zdravene pentru construcțiile de campus, când vă vedeam cum vă lucrați musculatura trăgând de fierăstrău sau ascuțind lemnele cu toporul, mi-era mai mare dragul de voi. Mai ales că rezista masa și banca făcută de voi până la finalul taberei. Mare lucru.

Fiecare are ceva special. Și acum, fiind cavaleri și domnișoare, vă observ cu și mai mare interes. Cum ați crescut, ce s-a accentuat, ce s-a diminuat. Mi-a plăcut la tine, L, că ești  consecventă, conștiincioasă, sensibilă. Iar tu, I – curajoasă, directă, harnică. Cu voi am vorbit mai mult decât cu băieții. Pentru că fete fiind, avem mai multe în comun. Și am apreciat că erați mereu săritoare, chiar dacă nu vă convenea mereu situația.  D – bun la IT și mate, m-ai provocat de multe ori să caut idei mai bune. Nu te mulțumești cu orice. Ca și I – daca nu vă place ceva, nu vă urnește omul ușor. Și e bine. Pentru că asta înseamnă că ori vă dau de făcut ceva nepotrivit, ori maniera în care prezint e defectuoasă, ori dacă n-aveți chef, trebuie să schimb placa… I, îmi place  că ești perseverent. Și glumeț. Și modest. Și acum, cu freza în vânt. G – tu ești omul cel mai puternic din grupă. Ai cărat mereu cele mai grele bagaje. Și, pe lângă forța fizică, am apreciat că ești puternic și te abții de la a demonstra asta, în momente în care ai fi putut da cu pumnul și ai fi câștigat lupta. Mi-a plăcut cum desenezi felicitările, sau tricoul, sau caricaturi când povesteam lucruri mai puțin interesante. Băieți, mi-a plăcut că ați fost mereu uniți. (Și că vă luați încălțări de firmă (da, știu că zicea cineva acum 2 sâmbete despre aspectul ăsta, dar eu cred exact pe dos). Dacă n-aș fi avut alte priorități, probabil că m-aș fi încălțat ca voi. Asta rămâne între noi.)

Vă mai amintiți de buchetul acesta? Unul dintre cele mai frumoase buchete pe care le-am primit. (indiciu: festivalul de la Cerașu)

Sunt multe de zis. Am învățat de la voi lecții frumoase și vă mulțumesc pentru tot timpul petrecut împreună. Pentru că ați avut încredere, pentru că m-ați ascultat, pentru că nu m-ați ascultat mereu și asta m-a determinat să caut alte soluții (unele nu le-am găsit nici acum, dar mă străduiesc). Sunt așa de mulțumită când văd cât și cum ați crescut. Mulțumesc și pentru surpriza de acum două sâmbete (încă mai am un nod în gât când mă gândesc).  Aveți niște părinți minunați și le mulțumesc și lor pentru toate taberele și excursiile în care v-au lăsat pe mâna mea.

Să creșteți mari, copiii mei!


Leave a comment

Vreau la școală – ADRA

Au fost momente în care mi-aș fi dorit să am în cont sume cu multe zerouri, ca să pot ajuta. Dar am învățat că poți ajuta cu ce ai. Puțin, cu puțin, se adună.

Acel puțin poate însemna doar să votezi ca un proiect înscris într-o competiție națională să câștige niște fonduri. Nu durează prea mult timp să faci asta. Îți va lua cam cât timp ți-a luat să citești textul ăsta, plus încă unul de dimensiuni asemănătoare. Mulțumim. Detalii găsești aici.