joc simplu

adun gânduri de bine


4 Comments

Când mergi

Afli tot felul de lucruri. Nu doar din conversaţiile purtate la telefonul mobil de către ceilalţi călători, care devin din ce în ce mai personale, spre dezgustul sau deliciul unora care sunt preocupaţi de lucruri mai importante, respectiv deliciul celor care n-au nimic interesant la care să se gândească.

Afli, de exemplu, formule noi la cerşit. Un copilaş de vre-o 7-8 ani se urcă în autobuz şi-şi începe formulele. Avea şi un pui de căţel cu care se juca în timp ce “recita”, astfel încât textele obişnuite deveneau amuzante sau triste prin modificarea unor expresii. De exemplu, în loc de “precum în ceruri, aşa şi pe pământ”, a ieşit “precum Îţi cerem, aşa şi pe pământ” sau în loc de “iartă-ne greşelile noastre” – “dă-ne Tu greşelile noastre”. Amuzant la prima vedere. Dar apoi stai şi te gândeşti la puterea obişnuinţei. Spui formule mecanice, învăţate precum papagalii, fără să gândeşti conţinutul. Şi-ţi ies din gură bazaconii. Mai ales în direcţia aceasta spirituală. O rugăciune foarte frumoasă care ajunge pe post de snoavă. Şi uiţi că de fapt, te adresezi Cuiva.

Şi-a terminat textele spre hazul unor călători, iar o doamnă i-a dat nişte bani şi i-a zis “învaţă şi tu mai bine rugăciunea!”. Dacă s-a văzut băiatul cu bani în buzunar, dar taxat verbal, a schimbat repede formula, pt jumătatea autobuzului pe care n-o traversase: “Daaaaţi-mi şi mie nişte bani să-i iau şi eu lapte lu ăsta micu…” Ăsta micu fiind căţelul.

Mai afli, de exemplu… dar vă zic la finalul paragrafului. Din cauza frigului de-afară, intrase în gura de metrou o vrabie care sărea  de colo-colo. Când am văzut-o că se aşează pe un suport în apropierea unui magazin, mai aproape de locul în care eram eu, scot repede un aparat foto să-i fac o poză. Aşa, de dragul vrabiei. Nici un scop comercial, nici profesional, nici de spionaj, nici cu gânduri legate de un eventual atac asupra staţiei de metrou. Şi nici nu termin de declanşat, că sare imediat cucoana care vindea sendvişuri lângă un frigider cât ea de mare: “Pot să ştiu de ce faci poze la frigiderul meu?” La care eu fac ochii mari şi-i mărturisesc că făceam vrabiei, în nici un caz frigiderului… Dar nu-i suficient. Sare şi paznicul de lângă casa de bilete, el fiind în partea opusă doamnei: “Da, da. E interzis să faceţi fotografii!”.”Bine, o şterg dacă e interzis…” Nu ştiam că n-ai voie. E tare mic abţipildul cu un aparat foto tăiat. Şi indicatorul ăsta e lipit pe uşa de la intrare care stă tot timpul deschisă, astfel încât nu se vede decât dacă ţi-l arată cineva, cum mi-a arătat mie. Plus că pur şi simplu nu mi-a trecut prin cap că ar fi interzis… Plus că ar fi putut avea o atitudine mai… amabilă, având în vedere că nu eram doar noi trei în locul acela. Un ton mai plăcut, ceva discreţie. Poate un “de ce faci?” – ca să afle motivul, nu un “de ce faci lu frigiderul?” – ca şi cum ştia ce am eu în cap…Şi mie îmi plăcea doar vrabia.

Mai afli şi moduri mai subtile şi mai studiate de a profita de banii celorlalţi. Acum vre-un an jumate se postează în faţa mea un băiat cam de 19 – 20 de ani, îmbrăcat normal, curat, fără semne de lipsă de educaţie. Pune o faţă de ţi se făcea milă numai privindu-l în ochi şi începe poezia: “Sunt cu prietenul meu, am rămas în pana, nu suntem din Bucureşti şi avem nevoie de 300 de mii să punem benzină să ajungem şi noi acasă. Te rog frumos. Nu suntem cerşetori, ni s-a întâmplat fără să ne dăm seama… etc”. Scot 5 lei şi-i urez succes ca să strângă toată suma, jumate mişcată de povestea lui, jumate obosită că fusesem la şcoală toată ziua, drept pentru care n-am analizat raţional mai mulţi factori: 1. putea să ceară mai puţin, că nu-i trebuia atâta benzină până la Buftea, că acolo zicea că stă. 2. putea să meargă cu autobuzul şi apoi cu maxi-taxi. 3. putea să dea un telefon să vină să-l ia pe el şi pe prietenul lui unul dintre părinţi, unchi, mătuşi, etc. 4. nu mai contează.

Nemulţumit, tot insistă: “Hai, mai dă-mi, că nu-mi ajung.” După ce s-a lămurit că n-0 să-i mai dau, merge mai departe, la alţi oameni din staţie. După câteva minute, analizând la rece, îmi dau seama că am fost fraierită. Povestesc la şcoală, să servească de model anti-cerşetori, ca să constat cu amuzament şi indignare în acelaşi timp că o altă colegă a fost păcălită de acelaşi individ, doar că ea s-a împrumutat ca să-i dea suma completă “Mai avea un pic şi-mi pupa picioarele, aşa de afectat era…”. Şi a obţinut băiatul ce vroia.

Şi marţi acuma, tot în aceeaşi zonă, tot în staţie, vine exact cu aceeaşi poezie: rămaşi în pană… dă-mi 300  de mii. Mă uit la el cu un zâmbet mai rece şi-i aduc aminte că mi-a mai zis exact aceeaşi poezie şi mai demult. La care el se enervează (eu aveam în mână o  pungă de Biskrem) şi mă ameninţă că dacă nu-i dau bani, îmi ia biscuiţii. Pe mine mă pufneşte râsul, el insistă cu această periculoasă ameninţare, la care eu mă satur şi-i zic “ei, hai, te rog să adopţi un comportament civilizat!”. Se întoarce cu spatele şi se mută 2 metri mai la dreapta, încercând să impresioneze nişte doamne mai în vârstă.

Când mergi, cască ochii mari, pentru că ai ce învăţa. Când mergi, fii cu ochi-n 4 şi nu te lăsa intimidat. Contează atitudinea.

Advertisements


2 Comments

Hit la cersit

                 Azi am ramas uimita cand am urcat in autobuz. In loc sa aud “Mamelooor din luumea-ntreaagaaa, nu lasaaati coopii pe strada…” sau “Domnilor si doamnelor, va rog…”, am auzit ultima aparitie in materie de “hit la cersit”. Ghici ce? “Luceafarul”, de Eminescu. Eu nu am prins decat ultimele 9 strofe. Si din cate mi-aduceam eu aminte poezia, a gresit doar doua cuvinte. Probabil ca le-a uitat. Oricum, a improvizat destul de bine. Nu stiu daca cei care s-au urcat de la capat au avut posibilitatea sa asculte integral. Am ramas uimita. Totusi nu s-au grabit prea multi sa-si mai usureze buzunarele. Eu am apreciat ca s-a produs o schimbare. Sa fie vre-un program care promoveaza cultura in randul cersetorilor? Sau poate se urmareste cultivarea romanilor “in mers” si la propriu si la figurat. Cine stie?…


Leave a comment

ciorna de idei (2)

~Doi parinti discuta in autobuz: “Noi ne gandim la copii, dar ei se gandesc la noi?”  Multumesc pentru parintii mei.

~Imi plac maidanezii civilizati, care traverseaza strada folosind trecerea de pietoni. Uneori mai civilizati decat oamenii.

~Urca un cersetor in tramvai si dupa ce-si termina pledoaria, trece la actiune printre calatori. Scapa pe jos eugenia pe care o primise mai devreme. I se atrage atentia, ca sa o recupereze, dar el spune: “E stricata!”. M-am uitat si eu la ea: era ambalata si sigilata. Sa fi citit inainte eticheta?… “Prost a fost cine ti-a dat-o!”, i-a raspuns omul care i-a atras atentia.

Sa nu ma intelegeti gresit. E bine sa fim milosi si generosi. Doar ca m-a surprins atitudinea lui.

~Cine mai asteapta cu flori in gara? Sau macar cu bratele intinse pentru o imbratisare, fara flori… Da, n-avem timp. Si poti sa iei un taxi ca sa ajungi acasa. Dar…