joc simplu

adun gânduri de bine


1 Comment

Contează.

Să primeşti un răspuns calm atunci când ştii că ai dat cu bâta-n baltă şi te aştepţi să fii boscorodit. E cea mai eficientă mustrare. Poartă cu ea şi asigurarea iertării, atunci când calmul şi blândeţea sunt autentice, nu calmul atent controlat de deasupra unui vulcan de nervi. Mulţumesc.

Să fii salutat şi să ţi se întindă o mână caldă de “bun-venit”, într-un cadru în care eşti “străinul”. Te face să te simţi mai… acasă. Mulţumesc.

Să fii apreciat pentru lucrurile mici pe care le faci fără intenţia de a primi laude pentru ele. Ci le faci aşa, de drag. Sau că-ţi place, pur şi simplu. Mulţumesc.

Să fii ascultat cu răbdare, mai ales în momentele în care nici tu nu ai ordine în creier şi-ţi ies pe gură numai fraze alambicate. Şi să nu fii dojenit dacă la final spui “nici eu nu înţeleg exact, reiau după ce mi le lămuresc mie”. Mulţumesc.

Să fii atent la detalii şi să observi atâtea lucruri frumoase. Dar să nu uiţi şi lecţia imaginii de ansamblu: măreşte-ţi câmpul vizual. Mulţumesc.

Să te porţi cu ceilalţi cum ai vrea să se poarte ei cu tine.

Să fii om.


Leave a comment

Vorbe şi detalii

           De obicei, ne vedem seara. Ea are chef de joacă, dar eu mai am de lucru. Mă roagă să mă joc cu ea, dar îi zic că nu pot acuma.

           În seara asta aveam şi nişte timp liber şi chef de joacă şi nevoie de mişcare, aşa că-i zic:

    -Vrei să ne alergăm puţin?

    -Da? Ai timp?

    -Îhm.

    -Păi zi cu gura.

   -Da.

   -Uită-te la mine. Şi nu mai râdea. Chiar vrei să alergăm?

    Eliberăm camera, ne punem pe mijloc un scaun şi calul ei mare şi facem un fel de leapşa printre obstacole. (asta-i modalitate de a alerga mai mult într-o singură încăpere, fără să ai senzaţia că ai camera prea mică, atunci când afară  e frig).

                    De obicei, nu acorzi importanţă felului în care comunici cu un copil. Fiind mai mic şi având suficiente carenţe în ceea ce priveşte o analiză complexă în cadrul comunicării, e tratat mai superficial. “E mic, nu înţelege el. ” Azi am mai învăţat o lecţie. Nu ştia să-mi zică “făcând o statistică a răspunsurilor tale ultimelor mele solicitări, sunt complet surprinsă să faci o excepţie în seara asta şi să te joci, într-adevăr, cu mine. Şi ca să-mi confirmi, articulează cuvintele. Menţine contactul vizual, pentru că-mi dai senzaţia că îmi eviţi privirea pentru că ai ceva de ascuns. Şi afişează o mină serioasă, ca să pot avea încredere în ceea ce spui. Ok, atunci hai să ne alergăm!”, dar exact asta am înţeles.

   Cred că ar fi mai bine să fiu mai atentă la detalii, chiar şi atunci când cred că nu merită.


Leave a comment

De vorba cu luna

Hai, iesi afara. Vezi cat e de plina? E mare si perfect rotunda. Vezi cum si-arata ochii si nasul? Pai si gura? A… si-a acoperit gura cu un sal de nori. E tacuta in seara asta.

A batut vantul si i-a dat salul la o parte. Are si gura. Poate vrea sa-ti zica un secret. Auzi? Vede atatea… si atatia…  Uneori e vesela si multumita. Alteori e trista. De cele mai multe ori e nerabdatoare sa vorbeasca. Dar nu e nimeni care s-o auda… si care sa vorbeasca cu ea.

Stii… Sunt unii oameni care sunt ca luna. Intelegi?