joc simplu

adun gânduri de bine


1 Comment

Îmi plac muzeele

        Îmi place Bucureştiul, printre altele,  pentru că are multe muzee. Şi îmi plac muzeele.

        Îmi plac pentru că au de spus poveşti plimbate. Nu ai cum să le afli, dacă nu te plimbi din sală în sală. Sau dacă ele nu au fost plimbate până la tine, din diverse surse şi locaţii.

       Îmi place atmosfera pe care o crează. Te face să te simţi mic sau să te simţi mare. Să taci şi să înţelegi cu ochii sau să deschizi gura şi să aflii şi mai multe. Poţi să te plimbi cu mâinile la spate, fără să atingi, sau poţi să atingi cu ochii, inspectând tot ce se poate vedea.

      Îmi place cum protejează şi pune în evidenţă lucrurile mărunte şi frumoase pe lângă care am putea trece nepăsători, dacă nu ar fi evidenţiate şi dacă nu le-am cunoaşte valoarea. Îmi place cum fiecare lucru îşi are locul lui. Cu etichetă. Uneori şi informaţii.

    Îmi plac muzeele pentru că poţi pleca mai bogat decât ai intrat. Poţi să treci grăbit şi să nu fi reţinut decât câteva imagini. Poţi să-ţi iei notiţe. Poţi… Depinde ce vrei.

   Îmi plac  pentru că au reduceri pentru studenţi. Uneori chiar intrare gratuită.

      Îmi place faptul că unele muzee dezvoltă programe destinate copiilor sau adulţilor, astfel încât să se poată apropia altfel de muzeu. Practic.

   Îmi plac lecţiile de suflet cu care poţi pleca de acolo.

    Îmi plac  pentru că iarna au căldură. Şi-s bune de petrecut timpul cu oamenii dragi, sau cu copiii, dacă e prea frig de mers în parc. Şi-i poţi cunoaşte mai bine. Vezi ce le place, ce nu le place, cum îmbină lucrurile…

   Îmi plac muzeele pentru că ştiu să-ţi lase o amprentă. Şi să te cheme înapoi.

Advertisements


1 Comment

Contează.

Să primeşti un răspuns calm atunci când ştii că ai dat cu bâta-n baltă şi te aştepţi să fii boscorodit. E cea mai eficientă mustrare. Poartă cu ea şi asigurarea iertării, atunci când calmul şi blândeţea sunt autentice, nu calmul atent controlat de deasupra unui vulcan de nervi. Mulţumesc.

Să fii salutat şi să ţi se întindă o mână caldă de “bun-venit”, într-un cadru în care eşti “străinul”. Te face să te simţi mai… acasă. Mulţumesc.

Să fii apreciat pentru lucrurile mici pe care le faci fără intenţia de a primi laude pentru ele. Ci le faci aşa, de drag. Sau că-ţi place, pur şi simplu. Mulţumesc.

Să fii ascultat cu răbdare, mai ales în momentele în care nici tu nu ai ordine în creier şi-ţi ies pe gură numai fraze alambicate. Şi să nu fii dojenit dacă la final spui “nici eu nu înţeleg exact, reiau după ce mi le lămuresc mie”. Mulţumesc.

Să fii atent la detalii şi să observi atâtea lucruri frumoase. Dar să nu uiţi şi lecţia imaginii de ansamblu: măreşte-ţi câmpul vizual. Mulţumesc.

Să te porţi cu ceilalţi cum ai vrea să se poarte ei cu tine.

Să fii om.


Leave a comment

Vorbe şi detalii

           De obicei, ne vedem seara. Ea are chef de joacă, dar eu mai am de lucru. Mă roagă să mă joc cu ea, dar îi zic că nu pot acuma.

           În seara asta aveam şi nişte timp liber şi chef de joacă şi nevoie de mişcare, aşa că-i zic:

    -Vrei să ne alergăm puţin?

    -Da? Ai timp?

    -Îhm.

    -Păi zi cu gura.

   -Da.

   -Uită-te la mine. Şi nu mai râdea. Chiar vrei să alergăm?

    Eliberăm camera, ne punem pe mijloc un scaun şi calul ei mare şi facem un fel de leapşa printre obstacole. (asta-i modalitate de a alerga mai mult într-o singură încăpere, fără să ai senzaţia că ai camera prea mică, atunci când afară  e frig).

                    De obicei, nu acorzi importanţă felului în care comunici cu un copil. Fiind mai mic şi având suficiente carenţe în ceea ce priveşte o analiză complexă în cadrul comunicării, e tratat mai superficial. “E mic, nu înţelege el. ” Azi am mai învăţat o lecţie. Nu ştia să-mi zică “făcând o statistică a răspunsurilor tale ultimelor mele solicitări, sunt complet surprinsă să faci o excepţie în seara asta şi să te joci, într-adevăr, cu mine. Şi ca să-mi confirmi, articulează cuvintele. Menţine contactul vizual, pentru că-mi dai senzaţia că îmi eviţi privirea pentru că ai ceva de ascuns. Şi afişează o mină serioasă, ca să pot avea încredere în ceea ce spui. Ok, atunci hai să ne alergăm!”, dar exact asta am înţeles.

   Cred că ar fi mai bine să fiu mai atentă la detalii, chiar şi atunci când cred că nu merită.


Leave a comment

Ce vede un copil

                 “Un copil merge alaturi de mama sa.

 Mergand, el vede un curcubeu pe o pata de ulei,

vede o frunza, patata, plina de nervuri, vede un smarc acoperit de nori,

un caine simpatic, o pisica dornica de mangaiere,

un camion huruind, un prigor delicat.

                  Tu, ce-ai vazut?”

Peter Gray