joc simplu

adun gânduri de bine


1 Comment

Pe drum se-ntampla multe

Mereu gasesc fragmente in drumul meu. Franturi de viata, oameni de tot felul, situatii care imi ridica coltul buzelor.

De exemplu, prin zona Dorobanti, pe un stalp, vad un anunt. Da, stiu ca sunt multe anunturi pe stalpi. Dar fii atent, sa citesti si tu ce am citit si eu: “GASIT OCHELARI IN DATA 25 02 2008. TEL 07……” Era un numar de telefon real, dar nu are rost sa scriu continuarea. Si m-am gandit ca inca mai sunt oameni cinstiti care au constiinta vie . Mai rari, ce-i drept.

Acum doua zile m-am asezat in microbuz langa o doamna care manca portocala. O femeie simpla, de la tara. A rupt vre-o trei felii si mi le-a dat mie. Am incercat sa o refuz politicos, dar a insistat pana le-am mancat. “Portocala miroase, iar eu sunt tare pofticioasa. Macar coaja sa mi-o dai, sa-i simt mirosul. Asa sunt eu…”, mi-a zis femeia. Eu nu sunt asa. Am zambit si am multumit frumos. A fost dulce. Si portocala.

Tot la trecerea de pietoni, la Eroilor. Aglomeratie. Vine o batranica langa mine si-mi zice: “Trece-ma si pe mine pe partea cealalta.” I-am intins bratul, s-a ancorat bine si cand i-am zis “haideti”, a pornit hotarata. S-a prins asa de natural si de lejer de bratul meu, de parca m-ar fi cunoscut. “Unde e spitalul?” “In fata. Vreti sa va duc pana acolo?” “Nu, doar arata-mi poteca.” Curajoasa batranica. Spirit independent pana la un punct. M-a uimit increderea pe care mi-a acordat-o. Incredere la prima vedere.

De dimineata, pe la Razoare. Tot imbulzeala de masini si oameni. Dar nu ma deranjeaza, pentru ca se intampla atatea. Cei din masina alaturata erau cam agitati. Si tot claxona soferul lor. Ce-o fi avand? Ca are in fata un troleu, nu are unde sa se duca. Si pentru ca se inainta cu viteza melcului, cel din dreapta se da jos, ciocane in geamul din spate al troleului si se urca inapoi in masina, repede, ca se da drumul la palnia intersectiei. Din troleu, se intoarce cu fata un nene cu privirea mirata, apoi zambeste si incepe sa dea din maini. Probabil ca nu se mai vazusera de mult, iar acum se bucurau de aceasta intalnire. De obicei, te astepti ca un claxon sa fie echivalentul unei injuraturi sau al unei nemultumiri. Iata un claxon bucuros si vesel. Un om care se da jos din masina nu sa se ia la harta cu tine pentru ca nu-l lasi sa-ti taie fata, ci se da jos sa-ti ciocane in geam. Sa te intrebe “ce faci?” si sa-i vezi zambetul care se intinde pana la urechi.

Si sa-ti mai spun un lucru. N-o sa te anunte la stiri. Se intampla in fiecare primavara. Mergi in parc si vezi cu ochii tai. A inflorit forsitia. E un arbust cu flori de un galben intens. Frunzele apar mai tarziu.

Sa vedem ce se mai intampla. Maine dimineata rasare iar soarele. Nu e frumos?

Advertisements


Leave a comment

Ce frumos!

                    “-Trafic aglomerat.Intersectie. Imagineaza-ti tabloul. La un moment dat, se opresc toate masinile. Fara claxoane, fara nervi sau injuraturi. Trec ei doi, tinandu-se de mana. El o imbratiseaza protector. Cu privirea parca sageteaza toti soferii; nu care cumva… El si ea sunt doi batranei.

                    …Si mi-a luminat toata ziua cand am vazut asta, mi-a incalzit sufletul. Doi batranei…”, zise ea cu privirea senina. Mi-a placut ce ne-a povestit cand a ajuns in atelier. Colega mea. Multumesc frumos, Cri. Si mie mi-a luminat ziua. Prin ochii tai.