joc simplu

adun gânduri de bine


1 Comment

Cursul despre omenie

Ieri a fost un curs mai… altfel. Trebuia sa fie despre creativitate, în cadrul modulului de pedagogie. Dar…

Pe la începutul cursului se ridică una dintre studente, mai verde la faţă decât ar fi normal, şi se îndreaptă spre uşă. Proful se opreşte din prezentare şi o întreabă “Vă simţiţi bine?”. La care ea, cu vocea cam stinsă “Nu.”

Când întredeschide ochii, o grămadă de mâini o pălmuiesc, îi freacă mâinile, cineva vorbeşte cu operatorul de salvare, înceracă să dea detalii. E ajutat de colegele de grupă ale fetei, care ştiau mai multe. Se complică situaţia, dar bine măcar că s-a trezit din leşin. Începe să aibă frisoane, culorile feţei trec prin spectrul curcubeului, se încleştează mâinile, picioarele la fel, simte că se sufocă, nu se poate linişti. Jumătate din afiteatru e pe hol, proful printre ei. Salvarea vine greu, că-i trafic greu în Bucureşti. Vin colegii cu apă, găsesc repede şi zahăr, se străduiesc să o determine să bea. Vin cu paltoane, ea işi tot schimbă poziţia, aşa, ca o agonie. Puţin pe umărul unei colege, iar culcat pe bancă, puţin pe umărul unui coleg necunoscut…  Oricum se sucea, bine nu era. Au insistat să mai bea apă cu zahăr. A început să i se descleşteze degetele şi să simtă ace în picioare. I-au cumpărat colegii şi snikers. Nu avea putere să ţină ciocolata în mână. Şi nici să mestece. I-au cojit puţin ciocolata care învelea batonul şi le-a înghiţit aşa, cum a putut. Când au văzut că se simte o idee mai bine, i-a chemat proful să continue cursul. Se dusese mai bine de o oră din el. Au mai rămas câţiva. Unul care să aştepte salvarea, colega cu care sătuse în bancă dintr-a 5-a, şi alţii inimoşi. Colegi de modul. Unii nici măcar nu erau din aceeaşi facultate.

A venit, în final, şi salvarea. I-a luat tensiunea, i-a dat un calciu, i-a mai făcut nu ştiu-ce de a început să aibă convulsii involuntare, iar frisoane, i-a mai injectat intravenos o substanţă, colega dintr-a 5-a i-a adus o sticlă cu apă fierbinte să nu mai dârdâie şi a mai lăsat-o. A început şi cu glumiţe, şi-a revenit la culoare. I-au povestit cum a căzut la uşă în genunchi şi a prins-o repede o colegă, să nu-şi spargă capul de gresia de pe hol. Apoi au luat-o colegii pe sus şi au aşezat-o pe bancă. Au reuşit s-o trezească, iar de acolo îşi amintea şi ea, mai mult sau mai puţin. Se amuza că n-a văzut şi ea când au luat-o băieţii în braţe 🙂 . După un timp, a reuşit să se ridice, ajutată de colega ei dragă. Jos o aştepta sora ei, venise cu maşina s-o ducă acasă.

Asta e doar introducerea. Vroiam, de fapt, să spun că am rămas foarte plăcut impresionată de reacţiile colegilor şi ale profului. Doar vre-o 3 ştiau cum o cheamă. Şi totuşi, atât de mult s-au agitat, s-au implicat, au încercat tot felul de soluţii, au stat afară, în ger, să aştepte salvarea, au sprijinit-o, iau dat apă ca la bebeluşi, şi ciocolata la fel, au învelit-o, au descălţat-o, au masat-o, i-au şters şi lacrimile… Au pierdut şi 2 treimi din curs…

Când e în joc viaţa unui om, deşi nu-i ştii nici măcar numele, faci tot ce ştii, tot ce poţi ca să-l salvezi.

N-a fost tot cursul despre creativitate. A fost mai mult despre omenie. Despre nişte studenţi cu inimă mare. Despre acordarea primului ajutor. Despre iubirea de semeni. Mulţumesc pentru cursul acesta.


Leave a comment

Penicilină şi iubire

                “..Şi când a văzut siringa iarăşi, a zis : NU! Nu mai suport.

                Era penicilină. Tatăl ei a rugat-o pe asistentă să-i aplice acelaşi tratament. Şi câte peniciline a făcut copila, pentru a se însănătoşi, tot atâtea înţepături a avut şi tatăl. Cu ser fiziologic.”

                Iubire de părinte.

                Am auzit ilustraţia asta şi mi-a plăcut mult. Deşi nu ilustrează decât o fărâmă din iubirea pe care o are Părintele ceresc pentru tine, omule.


Leave a comment

Mulţumesc, dragii mei

Atunci când se discută despre familii, de multe ori se găsesc diferite motive pentru care să poţi pune eticheta “scârţâie” sau “probleme” sau altceva similar, care să te facă să oftezi. Dar eu cunosc de 6 ani o familie care este pentru mine o oază, un loc în care ţi se înviorează sufletul. Armonie, înţelegere, comunicare, rezolvarea problemelor cu înţelepciune. De doi ani şi jumătate a apărut şi gâza care completează tabloul atât de frumos…
Şi vreau să spun mulţumesc. Mulţumesc pentru exemplul vostru, pentru felul în care înfruntaţi problemele, pentru zâmbet, pentru timpul împreună, pentru sprijin, pentru aspiraţiile înalte, pentru soluţii realiste.
Vreau să vă spun “La mulţi ani!” pentru 6 ani frumoşi de căsnicie. Mulţumesc pentru iubirea voastră.
Cine sunt cei trei? Sora mea şi cele două iubiri ale ei.


2 Comments

Se revarsa zorii

Si asa am facut, cum mi-am propus, pentru ca am vrut sa-mi incep ziua altfel. Vineri dimineata m-am descaltat si, cu ochii carpiti de somn, am inceput sa pasesc pe iarba plina de roua. Prima data am zis “brrrr”, e cam rece. De-abia ma trezisem. Apoi, a inceput sa-mi placa. Si sa ma invioreze.

Am tras aer in piept. Cata prospetime la primii zori!

Am ascultat muzica din jurul meu… o mutime de pasari laudau pe Creatorul.

Si cand mi-am ridicat ochii spre cer…adevarat spectacol de culoare. Se iveau zorile. Apoi, si-a facut aparitia discul de foc. Si m-am trezit de-a binelea.

Acum, sa ne gandim la noi. E cineva care n-a varsat nici o lacrima? Care nu a oftat vre-odata? E cineva care nu se framanta?

Iov 7, 4 spune: “Ma satur de framantari pana la revarsatul zorilor.” Deci… pana la revarsatul zorilor. Atunci se incheie timpul framantarilor. Toate nenorocirile s-au terminat. Si marea lupta s-a sfarsit.

Acum, caracterul Mantuitorului e dat pe fata. Toate lumile din intreg universul, toti oamenii de pe planeta noastra, toti ingerii vad clar caracterul minunat al lui Dumnezeu.

Si astfel, de la cel mai mic atom pana la cele mai complexe galaxii, toate declara ca “Dumnezeu este iubire”.

Si daca se revarsa zorii, incepe spectacolul. Lumini, sunet, culoare, lucruri care nu s-au suit la urechea vre-unui om si la care nu s-a gandit nimeni.

Dar daca vineri dimineata eu nu vedeam soarele frumos ca un bulgare de foc, nu ar fi avut nici un farmec celelalte bucurii. Cum ar fi cerul fara Dumnezeu? Fara Mantuitorul nostru?

Asa ca m-am hotarat: nu-mi doresc nici strazi de aur, nici pietre pretioase, nici o multime de stele in coroana. Nu vreau rauri in care sa curga lapte si miere, ci vreau un singur lucru: sa-L vad pe El.

Toate lucrurile declara ca Dumnezeu este iubire. Tu cum raspunzi iubirii Sale?

Se revarsa zorii cu lumina si dragoste divina. Lasi loc sa intre si la tine?

Dimineata e aproape.

Deschide ochii, sa vezi lumina. Si deschide inima sa vezi Iubirea.

Noi vrem sa-l vedem pe Hristos. Hai si tu cu noi, sa fim cu Domnul pentru vesnicii.


Leave a comment

Cer firimituri

Stau jos, langa prag

Sa-ti cersesc ceva.

Ma uit cum cad firimituri

Si le poarta vantul in neant.

Le duce niciunde.

Si as putea sa ma-ntind

Dupa ele,

Pana-mi cresc aripi.

Da, aripile cresc.

Stii de ce nu le opresc

Pe cele care plutesc?

De ce stau pe prag?

Stiai deja.

Ca sa le primesc din mana ta.

Firimituri de iubire

Care satura.

Se satura oamenii.

Dar unii asteapta.


Leave a comment

Lumea schimbata?

         “…prea des ne concentram doar pe aspectul negativ al vietii,

pe ceea ce este rau. 

Daca am vrea sa vedem mai degraba

lucrurile bune si frumoase care ne inconjoara,

familiile noastre ar simti schimbarea.

             Si apoi i-am putea schimba pe vecinii de alaturi

si apoi pe cei care locuiesc in apropiere sau in acelasi oras.

             Am putea aduce pacea si iubirea in lumea in care traim,

lume care are nevoie de aceste lucruri.”

                                                                                      Maica Tereza