joc simplu

adun gânduri de bine


3 Comments

Copiii mei

De când am început să pot avea grijă și de alți copii în afară de mine, s-au adunat în ultimii 9 ani mai multe nume de copii pe lista copiilor cu care m-am jucat sau pe care i-am învățat ce știam mai bine. Fiecare are povestea lui și îmi sunt mai mult sau mai puțin apropiați. Pe unii probabil că n-o să-i mai văd niciodată. Dar sunt câțiva pe care i-am tot numit ”copiii mei”. Nu, nu-s ai mei biologici. Încă n-am din ăștia.

Despre cei 5 (uneori varia cu +1, 2, dar cei 5 erau baza) vreau să scriu acum. Am mai scris despre ei aici, in a doua jumătate a postului. Sau aici, despre unul dintre gesturile lor frumoase. Iar aici, puțin despre taberele în care am mers împreună.

Atunci când lucrezi cu niște copii, cel mai câștigat ești tu. Te provoacă să-ți administrezi bine timpul și să fii cât mai punctual. Altfel, nu le poți cere lor să vină la timp. Și degeaba dai din gură, dacă ești pe lângă în ceea ce privește faptele.

Sunt lucruri de care-mi pare rău. De exemplu, îmi pare rău că nu v-am zis mai des ce apreciez la voi. Și că nu ne-am plimbat mai mult. Sau că atunci când mai doreați un joc, eu ziceam că a expirat timpul de joacă și trebuie să învățăm altceva. Da, acum îmi dau seama că ar fi fost mai bine și mai important timpul de joacă decât diplomele de la concursurile de verificare a cunoștințelor. Am fost mândră de voi când am aflat rezultatele. Dar dacă v-aș întreba câte din cunoștințele acumulate mai sunt ”activate”, mi-e teamă că proporția ar fi mai mică de 70%.

Am adunat o căruță de amintiri împreună cu voi. Au fost 5 ani cu multe dimineți de duminică în care ne strângeam să mai mâncăm niște pufuleți sau floricele, supă la plic făcută la L și G, gogoși făcute de mama lui I și I, prăjituri și cântece de Crăciun acasă la D. Sau cartofii copți inițial pe lemne, dar, din cauza vântului i-am terminat de copt în cuptor. Au mers bine cu usturoi.  Pâinea pe băț ne-a ieșit. Bună, umplută cu dulceață adusă de la mamele voastre. Mai țineți minte când am făcut modelaj în cocă? Nici acum nu-mi dau seama ce am greșit la uscare de n-a ieșit. Cu alții a mers bine. Mai țineți minte când vă puneam să vă scoateți șireturile ca să învățăm noduri? Sau să căutați bilețele ascunse peste tot pentru devoțional. Sau… când am spart dublura geamului de la ușa interioara. Sau când făceați avioane din foile de origami, și în avântul lor se opreau sus, după neoane. (le-a dat jos cineva?) Sau când jucam încrederea și vă cocoțam pe masa destinată instrumentului… Sau ”pe mal! în apă! în apă! pe mal!”. Îmi plăcea că luați jocurile în serios. Uneori n-aveam răbdare destulă. Sau oboseam.

Îmi plăcea că veneați și pe zăpada mare, deși uneori găseam frig în încăperea în care ne adunam.

În ”deplasare” vă observam cel mai ușor. Cine, ce treabă face. Sau nu prea face. Cum e obișnuit de-acasă. Sau cum se lasă influențat de cei din jur. Când ați mai crescut și veneați din pădure cu lemne zdravene pentru construcțiile de campus, când vă vedeam cum vă lucrați musculatura trăgând de fierăstrău sau ascuțind lemnele cu toporul, mi-era mai mare dragul de voi. Mai ales că rezista masa și banca făcută de voi până la finalul taberei. Mare lucru.

Fiecare are ceva special. Și acum, fiind cavaleri și domnișoare, vă observ cu și mai mare interes. Cum ați crescut, ce s-a accentuat, ce s-a diminuat. Mi-a plăcut la tine, L, că ești  consecventă, conștiincioasă, sensibilă. Iar tu, I – curajoasă, directă, harnică. Cu voi am vorbit mai mult decât cu băieții. Pentru că fete fiind, avem mai multe în comun. Și am apreciat că erați mereu săritoare, chiar dacă nu vă convenea mereu situația.  D – bun la IT și mate, m-ai provocat de multe ori să caut idei mai bune. Nu te mulțumești cu orice. Ca și I – daca nu vă place ceva, nu vă urnește omul ușor. Și e bine. Pentru că asta înseamnă că ori vă dau de făcut ceva nepotrivit, ori maniera în care prezint e defectuoasă, ori dacă n-aveți chef, trebuie să schimb placa… I, îmi place  că ești perseverent. Și glumeț. Și modest. Și acum, cu freza în vânt. G – tu ești omul cel mai puternic din grupă. Ai cărat mereu cele mai grele bagaje. Și, pe lângă forța fizică, am apreciat că ești puternic și te abții de la a demonstra asta, în momente în care ai fi putut da cu pumnul și ai fi câștigat lupta. Mi-a plăcut cum desenezi felicitările, sau tricoul, sau caricaturi când povesteam lucruri mai puțin interesante. Băieți, mi-a plăcut că ați fost mereu uniți. (Și că vă luați încălțări de firmă (da, știu că zicea cineva acum 2 sâmbete despre aspectul ăsta, dar eu cred exact pe dos). Dacă n-aș fi avut alte priorități, probabil că m-aș fi încălțat ca voi. Asta rămâne între noi.)

Vă mai amintiți de buchetul acesta? Unul dintre cele mai frumoase buchete pe care le-am primit. (indiciu: festivalul de la Cerașu)

Sunt multe de zis. Am învățat de la voi lecții frumoase și vă mulțumesc pentru tot timpul petrecut împreună. Pentru că ați avut încredere, pentru că m-ați ascultat, pentru că nu m-ați ascultat mereu și asta m-a determinat să caut alte soluții (unele nu le-am găsit nici acum, dar mă străduiesc). Sunt așa de mulțumită când văd cât și cum ați crescut. Mulțumesc și pentru surpriza de acum două sâmbete (încă mai am un nod în gât când mă gândesc).  Aveți niște părinți minunați și le mulțumesc și lor pentru toate taberele și excursiile în care v-au lăsat pe mâna mea.

Să creșteți mari, copiii mei!


3 Comments

Lecţii la început de an

     Anul trecut, pe vremea asta, scriam aici despre lecţiile pe care
le-am învăţat de la gips.
Acum, alt început de an, alte lecţii încă din primele zile. Am vorbit cam mult şi cam la mişto în ultimele zile ale anului. Şi că tot au fost zile de sărbătoare, mi-era teamă că o să iau proporţii la gramaj. Şi problemele s-au rezolvat mai dureros decât mă aşteptam. Din cauza unui mic accident, am consumat mai mult lichide şi am comunicat cu cei din casă prin scris, semne şi interjecţii, iar cu cei din afara casei prin sms sau pe mess. Pauză de vorbit şi de mâncat – câteva zile.

1. Când mergi la munte, să n-ai grijă doar de mâini şi de picioare. Ci şi de cap. Şi să-ţi ţii dinţii strânşi când sunt hopuri mari pe pârtie.
2. Glicerina boraxată e destul de eficientă  în anumite afecţiuni bucale, alături de alte substanţe pe bază de aloe vera, muşeţel, plante medicinale cu alte nume.

3. Nu te oftica dacă ceilalţi râd de felul peltic, stâlcit, etc în care-ţi ies cuvintele din gură. Acum e rândul lor… Mai bine amuzaţi-vă împreună.

4. Pentru că nu mai poţi da replici în scris la fel de spontane precum cele vorbite, trebuie să fii concis şi să eviţi cuvintele de umplutură. Altfel, nu-ţi mai citeşte nimeni epistolele.

5. E o ocazie bună de a juca “mima” cu membrii familiei. Tu mimezi ce ai nevoie să le spui şi ei trebuie să-şi dea seama din gesturile tale mesajul pe care vrei să-l transmiţi. De obicei, mama se prinde prima şi dezleagă misterul.

6. E interesantă ziua – piure. Piure de fructe, supă – cremă, care-i tot piure, piure de fructe, piure de salată, piure de cartofi (mulţumesc mama). Dar se cam schimbă gustul.

7. Câteodată e bine că nu-ţi poţi folosi limba. E mai linişte.  🙂

Sper să nu uit repede lecţiile. Şi data viitoare când mă mai dau pe pârtie, probabil că o voi face într-un balon de zorbing, ca acesta. Sau poate nu.