joc simplu

adun gânduri de bine


4 Comments

Așteptări de primăvară

– Mami, M. (colega de la grădi) crede că mâine începe primăvara.

– Da, mami, așa e după calendar.

Dar încă are nămeții de zăpadă în curte, încă îi îngheață nasul când pleacă dimineața la grădi, încă nu-i primăvara.

Mi-am amintit că așa așteptam și eu când eram mică. Dom’le,  dacă e 1 decembrie, trebuie să înceapă să ningă. Dacă e 1 martie, să fie iarba verde și pomii înfloriți. De 1 iunie să pot sta în tricou și pantaloni scurți, iar pe 1 septembrie… să mai fie, totuși, vară, că bine mai e în vacanța mare…

Și că tot vorbim despre așteptări, un clip care nu are prea multe în comun cu primăvara, decât zâmbetul și muzica. Și e altfel decât se așteaptă unii.

P.S. Tocmai am primit mesaj (fără să-l solicit) că în nordul Bucureștiului ninge ca-n povești. La mine, dincolo de București, în partea de sud, nu-i urmă de fulg. Probabil ca să înceapă primăvara de la mine. 🙂 Chiar, cum ar fi să înceapă primăvara de la tine?


1 Comment

Altfel de dimineaţă

Zilele trecute a trebuit să iau un tren din Ploieşti care pleca la 6.12. Frig, brumă, somn, întuneric, grabă ca să nu pierzi trenul… Şi când ajung pe peron, ce-mi văd ochii? Mai degrabă ce-mi aud urechile?
Un domn cânta la acordeon şi vocal piese populare de răsuna gara. Şi nu cânta pentru bani. Era cu un amic la o masă de bar lângă peron, în aer liber. Nu ştiu ce băuse. Dar cânta cu pasiune. La 6 dimineaţa. Într-un frig de-ţi îngheţau şi gândurile…
Mi-a plăcut dimineaţa aceea. Şi mă gândeam cum ar fi dacă aş începe ziua cântând? Fără să-mi pese de somn, de indispoziţie sau de faptul că încă e întuneric afară şi ar fi mai bine sub pătură decât în troleu. Să te trezeşti şi să cânţi. Măcar în gând.


Leave a comment

Mustrare

Are 10 ani. A fost pe la mine, in vizită. Şi intrase pe un site cu jocuri a căror muzică mi se părea urâtă. Era cu un bass puternic şi linia melodică nu era tocmai reuşită. I-am zis şi a schimbat.
Seara, la televizor, coloana sonoră a fost aşa de subtilă şi eu eram atât de captivată de acţiune, încât nu am mai realizat calitatea muzicii care-mi intra în creier fără pic de filtru (apropo, intră direct in hipotalamus, aşa că n-ai cum să spui “nu mă afectează”). Şi copilul îmi spune:
-Bine, Mimi, tu-mi zici mie că muzica aia nu e bună şi tu asculţi aşa ceva?
Am lăsat capul in jos.
-Are dreptate. Să schimbăm.
M-am simţit mustrată într-un fel în care nu m-aş fi simţit dacă ar fi venit din partea unui adult. Iniţial, am vrut să justific şi să ies basma curată. Găseam eu câteva cuvinte ca să acopăr… Dar faţa de cine acopeream? Imediat am realizat că n-are rost, mă mint pe mine. Şi am recunoscut. Există Cineva care vede tot. Multumesc, copil scump, pentru mustrare.