joc simplu

adun gânduri de bine


5 Comments

De la capăt

A început bine. Altul și parcă același.

Oricât mi-aș dori, anul ăsta nu poate avea 400 de zile. Sau o zi – 30 de ore, cum spuneam altădată. Dar e mai bine așa. Să învăț să-mi propun obiective realiste. Obiective pe care le pot atinge în etape concrete.

Să o iau de la capăt.  Uneori se poate. Cum ar fi dacă aș începe să desenez de la toate tușele așezate și să ajung la albul hârtiei? Dacă aș începe cântecul de la final? Dacă aș porni în viață cu pielea zbârcită și împovărat de griji și aș termina-o cu pielea fină de bebeluș și într-o stare deplină de seninătate?

Să schimbi perspectiva și să încerci să vezi altfel. De la alt capăt.

Poate și postul acesta ar trebui luat de la capăt. De la celălalt.

Să ai un an pe care să-l iei de la capătul bun.


Leave a comment

Privim diferit

Mi se pare minunata ideea de perspectiva, punct de vedere. Se povesteste despre trei orbi care au fost dusi sa cunoasca un elefant. Primul, i-a pipait trompa si a descris-o ca fiind asemanatoare cu un furtun. Cel de-al doilea, dupa ce i-a pipait piciorul, a spus hotarat: “Seamana cu un trunchi de copac! In nici un caz nu are de-a face cu un furtun.” Al treilea a fost dus la coada si a concluzionat: “Amandoi sunteti complet eronati: nici furtun, nici trunchi de copac. Sigur este ca o funie!” ( ilustratia este scrisa din “amintite”; am pastrat doar esenta ) Deci, cine avea dreptate?

Sunt frecvente situatiile cand ai nevoie sa te invarti in jurul obiectului, persoanei, situatiei, problemei. Trebuie sa vezi imaginea in ansamblu, din puncte diferite de vedere.

E mai usor sa dai verdictul de pe scaunul tau comod, fara sa vezi tot ce trebuie vazut, nu? Si totusi. Apreciez oamenii care cauta sa inteleaga complet. Macar atat cat se poate. Si da. De multe ori, fiecare are dreptatea lui. Sigur? Cat la suta din intregul adevar?


Leave a comment

Ochiul de deasupra

                  Stii… Uneori ma concentrez asa de tare la ceea ce fac, incat uit de mine. Sunt cu totul in lumea aceea. Cand pictez, sau cand citesc, cand  fac alte lucruri cu mare placere. Si deodata ma trezesc. Ca si cum as iesi din mine si m-as vedea din spate, dintr-o perspectiva noua. Vad cum stau, care e pozitia corpului, care mi-e zambetul sau de ce lipseste. Uneori nu-mi place ce vede ochiul. E ca intr-o povestire pusa in rama. Si mi se intampla sa rad de mine. Complice, ironic, dulce, sau amar. Depinde de ce vad. Si ma intorc inapoi in lumea mea.

               Sau iese ochiul si se aseaza deasupra. Vede si lumea altora. Analizez, caut dincolo de aparente. Prefer ce se gaseste in profunzime. E mai… adevarat.

                Uneori e ca si cum ai face un film. Esti acolo, in poveste, apoi intri in pielea regizorului. Si in final, te instalezi comod pe fotoliu. Sa vezi ce vad ceilalti. Toate astea intr-un interval de cateva secunde. Poate chiar mai putin. Tie ti se intampla? Cum explici?