joc simplu

adun gânduri de bine


1 Comment

Copii şi sărăcie

              În seara asta am fost surprinsă de realitatea din scaunul vecin.

              În microbuz se urcă o femeie sărăcăcios îmbrăcată, cu un bebeluş de vre-o şapte, opt luni, cu un băieţel de vre-o şapte ani şi bunica lor. Toate locurile erau ocupate. Cineva a cedat imediat  locul pentru mamă şi copil, iar eu am luat băieţelul mai mare în braţe. Şi pentru că-mi plac copiii, am început să-l întreb: “Stai bine?”   Copilul – nimic. Avea o faţă tare speriată. Nu-l simţeam încordat, dar se vedea că are o teamă ascunsă. M-am gândit că mai bine îl mai las puţin, să se acomodeze, ca apoi să mă împrietenesc cu el. Între timp, a început mama lui să discute cu bunica.

        ” Măcar acolo ştiu că au un pat, au mâncare la timp, se culcă la timp. Pe asta mică vroia să o ia naşa.”  “Da, dăi-o.”  “Păi nici n-am 30 de ani şi nu mi-am trăit şi eu viaţa… Şi ăla? Să moară el, nu să mă omoare pe mine. M-am chinuit şapte ani. Îi mai ţin de sărbători. Dup-aia îi duc. Îmi iau şi eu serviciu…”  Şi a mai zis şi altele. Eu ascultam şocată. Vorbea cu atâta lejeritate despre copiii ei pe care vroia să-i dea… Nu se simţea în glasul ei regret sau durere. Avea o voce sigură şi îmi dădea senzaţia de superficial. Poate că a suferit mult la viaţa ei. Poate că vroia binele copiilor, binele acela material pe care ea nu putea să-l ofere.

               Şi mi-am pus întrebarea: dacă aş fi foarte săracă, fără posibilitatea financiară de a-mi creşte copiii, aş ţine copiii lângă mine, lângă sufletul meu, dar rahitici, sau i-aş duce la un orfelinat, departe de mine, dar să ştiu că au din ce creşte?

           Cred că aş lupta din răsputeri ca să-i văd mari şi să rămână lângă mine, orice ar fi…

Advertisements


Leave a comment

ciorna de idei

 Idei de azi.

1. Nici daca te-as baga la centrifuga nu as reusi sa storc vre-un strop de fericire din tine. Sunt si persoane de felul acesta.

2. La semafor: pana se face verde, copila se apleaca si deseneaza cu creta pe asfalt, cu coditele in vant. Alaturi, bunicul. Are ghiozdanul in mana. El duce greul. Si este atent, sa vada cand e verde.

3. Coboara din autobuz, dar face cu mana soferului, care se uita in oglinda retrovizoare. Sa mai astepte putin. Din spate, alerga o mama cu copilul si cu bagaje. Nu se cunosteau. Dupa ce a urcat femeia, s-a inchis usa. El a plecat linistit mai departe. Si multumit.


1 Comment

Drag de floare

         A primit-o cu ceva timp in urma, de la sefi. Reprezinta sigla si materia prima pentru compania la care lucreaza. A pus-o in ghiveci, a ingrijit-o cu drag si a facut pui. Nimic deosebit pana aici. Ce? Noi n-avem flori? Stai sa vezi.

         Pentru ca nu mai venisem de ceva timp pe-acasa, am zis ca ma ocup eu de ele. De flori. Sa le ud, sa le sap pamantul, sa le curat, sa le dau cu spray de luciu la cele mai frumoase… Daca s-a adunat prea mult praf pe frunze, le duc in cada si pun dusul pe ele. Imi place sa le cant. Si lor le place. Si cum faceam treburi de-astea pe la flori, ceva imi sare in ochi. Si m-am dus s-o intreb: stii ca-ti infloreste Floarea?

         O pusese la geamul din fata biroului, alaturi de vre-o 15 ghivece mai mici, cu pui. Ca sa le aiba mereu in fata ochilor si sa se bucure de ele. In ultimul timp a fost ocupata si…

         “Infloreste?? Infloreste!!! Vino sa vezi, infloreste! Uite ce boboci mari… Mai are putin! Alo, draga, imi infloreste floarea! Da, fac si poze si-ti aduc… Alo, infloreste!…”

         Si a mai dat cateva telefoane, sa stie lumea. In mod normal, la clima noastra, nu poate inflori. Dar a ingrijit-o si s-a bucurat cand a inceput sa creasca, cand i-au aparut alte frunze, cand a observat ca si-a triplat inaltimea, cand a luat puii si i-a mutat pe “fiecare la casa lui”… Iar acum, minune: infloreste!

         I-a fost drag de floarea ei. Si mie mi-a fost drag de reactia ei. Mi-e draga ea. Pentru ca-i mama.