Destinaţii

Plouă cu soare

“Plouă cu soare,
Mâine-i sărbătoare…”
Aşa-mi plăcea să cânt, atunci când eram mică şi prindeam o astfel de ploaie. Azi după-amiază, la fel. Ca în vremurile bune. Toată săptămâna am aşteptat soarele. Îmi place şi ploaia. Dar nu pe termen lung.
Nici pentru suflet nu e bună ploaia pe termen lung. Ajunge la inundaţie. Şi curios lucru: ajunge să te sece.
Îmi place ploaia cu soare. Ţie?

Minune de suflet

Aştept o minune.

Să strig pe nume

Şi să tac:

Mântuit.

E toată minunea pentru suflet,

Când auzi picătura din cuget

Ştiu că e sânge

Din palma care plânge…

Fii slăvit!

Respiratia sufletului

Inchideti putin ochii si ganditi-va la un pepene… Il vedeti? Mare, copt… Paraie cand ii faci tanc. Unii prefera galben, dar mie-mi place rosu. Si dulce… Zemos. Sa gustam miezul, pana la primul rand de samburi. E tare bun, nu-i asa?

Psalmul 34 cu versetul 8 ne spune: “Gustati si vedeti ce bun este … Domnul!”

Daca noi gustam din bunatatea Lui si descoperim in natura si in Cuvantul Sfant cat de mult ne iubeste, cum am putea sa raspundem si noi la aceasta iubire?

Cum putem avea comuniune cu Dumnezeu?

Cum putem sa vorbim si noi cu El? Ei bine, prin rugaciune. Pentru ca “rugaciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui prieten”

“Insusi Domnul Hristos, in timp ce se afla printre oameni, Se ruga foarte des.” Ne amintim faptul ca petrecea nopti intregi in rugaciune. Daca El, Fiul lui Dumnezeu a simtit nevoia de rugaciune cat a fost pe pamant, cu mult mai mult avem noi aceasta nevoie. Ca de aer.

Incearca sa-ti tii respiratia. Cat rezisti? Foarte putin, nu-i asa? La fel e si cu sufletul. Fara rugaciune, nu traieste. Pentru ca “rugaciunea este respiratia sufletului.”

Ce am eu de facut?

” Roaga-te in camaruta ta si, mergand la lucrul tau zilnic, lasa ca inima ta sa fie mereu inaltata la Dumnezeu. Pe strada, in casa, oricand si oriunde putem sa vorbim cu El prin rugaciune. Asa cum a umblat Enoh cu Dumnezeu.

O fetita a fost intrebata: “Cum intelegi tu faptul ca Enoh a fost luat la cer?” “Pai, Enoh si Dumnezeu erau foarte buni prieteni. In fiecare zi, ei mergeau impreuna. La sfarsitul zilei, se intorceau la casele lor. Intr-o seara, mersesera atat de aproape de cer, incat Dumnezeu i-a zis: < Stii, Enoh, ramai la Mine acasa in seara asta. >

Cred ca ilustratia aceasta contine un adevar: in fiecare zi suntem invitati sa mergem mana-n mana cu Isus, prin rugaciune, pana atingem pragul cerului. Asa ca…

“Adu inaintea lui Dumnezeu nevoile tale, bucuriile, necazurile, grijile si temerile tale. Poverile tale nu-L vor impovara si nici nu-L vor obosi. El, care tine socoteala pana si de perii capului tau, nu ramane indiferent fata de nevoile copiiilor Sai. “Domnul este plin de mila si de indurare.” Sa aducem inaintea Lui tot ceea ce ne apasa. Nimic nu este prea greu pentru El, pentru ca este Cel care tine lumile si guverneaza intregul Univers. “Caci El tamaduieste pe cel cu inima zdrobita si le leaga ranile.”

Isus ne cunoaste pe fiecare-n parte si are mila de slabiciunile noastre. Ne cunoaste pe toti pe nume. Fiecare suflet este atat de bine cunoscut de Isus, ca si cand ar fi singurul pentru care a murit Mantuitorul. Durerea fiecaruia Ii misca inima. Strigatul de ajutor ajunge la urechile Lui si El ne spune asa:

Am suferit intristarile tale, am trecut prin luptele tale, am dat piept cu ispitele tale; si Eu am plans. Cunosc chiar si durerile prea adanci pentru a fi rostite la urechea unui om. Sa nu crezi ca esti singur si parasit. Desi suferinta ta nu misca nici o coarda sensibila in vre-o inima de pe pamant, priveste la Mine si vei trai…”

Cu sufletul in buzunar

Imi plac mult buzunarele. Mai mari, sa poti pune de toate in ele. Mai mici, pentru secrete, asa cum ziceam cand eram mica.  Practice, pentru decor, de efect sau pentru amuzament. Bine, nu-mi plac la toate hainele. Dar sunt foarte multumita pentru ca s-au inventat buzunarele.

Cateodata ma simt mai confortabil sa-mi afund mainile in buzunare. Parca ma simt mai putin vulnerabila. De cele mai multe ori le apreciez pentru ca sunt practice.

Am auzit ca obiectele tinute in buzunarele de la spate pot fi furate usor. Bani, telefoane… mai ales in mijloacele de transport in comun.

Si ma gandeam ca ne place sa ne tinem sufletul in buzunar. E mai protejat. Dar ce te faci cand ti-ai pus sufletul in buzunarul de la spate?

Prefer fata-n fata

              Aseara vorbeam cu o colega draga mie pe mess si ajunsesem la un subiect important. Vorbeam despre lucruri de suflet si la un moment dat am simtit nevoia sa o imbratisez. Nu stiam ce cuvinte sa-i mai scriu, dar vroiam sa o iau in brate, sa stie ca-i sunt alaturi. Macar atat. Si in fata n-aveam decat un monitor. M-am simtit ca si cum as fi o pasare fara aripi. Vrea sa zboare, dar nu poate.

              Si la telefon? Sau cu microfon si camera web? Auzi vocea, vezi, dar incomplet, simti emotiile altfel, dar afectiunea exprimata fizic? Limbajul corpului? Lumina din ochi? De-aia imi place sa vorbesc cu oamenii fata-n fata. In special lucruri importante si profunde. Se pierde mult “pe fir” prin mijloacele moderne. Nu contest avantajele in ceea ce priveste distanta, finantele, timpul economisit… Da, spun “multumesc” tehnologiei.

              Si totusi: daca se poate, prefer sa am omul langa mine.

Trei luni

               De cand am inceput sa scriu pe-aici. Si multumesc celor care au comentat pe blog, pe mess, sau direct, pentru ca mi-au dat motive sa merg mai departe. Sper sa fie folositor, un loc in care sa revii ca sa-ti mai inseninezi sufletul. Si daca va fi asa, atunci sunt multumita ca veniti si voi cu mine pe drum. Drum de viata. Multumesc.

Despre frumusete

” Te intrebi de ce imi fac salasul in padurile muntelui,

iar eu zambesc, si tac, si sufletul meu tace si el:

caci sufletu-mi traieste intr-o nestiuta lume.

Piersicii-n floare, apele ce curg.

O frumusete ce n-are nume.”

                                                                                     

  Li Po