joc simplu

adun gânduri de bine


Leave a comment

Ce îţi doresc de Anul Nou

                      “…Şi cu ocazia Anului Nou îţi doresc numai de bine, sa ţi se facă, sa dreagă, etc” 

              Şi apar tot felul de lucruri mari, de cuvinte pompoase, sau chestii care nu prea au legătură cu realitatea. Aşa am făcut şi eu alte dăţi. Aşa fac şi alţii. Dar de ce să îţi doresc eu nişte lucruri mari, dacă tu nu ţi le doreşti? De ce să-ţi urez “împliniţi- s-ar toate dorinţele” dacă tu nu ai nici una? De ce să-ţi spun ” să ţi se împlinească toate planurile” dacă tu nu te-ai gândit nici măcar la ce ai de gând să faci săptămâna viitoare.  Nu mă refer la oamenii care planifică şi îşi pun ţinte înalte, ci la cei care nu ştiu ce vor să facă cu viaţa lor, care n-au nici un scop, nu au nici o dorinţă care să meargă mai departe de “acum” şi “aici”.  E ca şi cum eu aş dori unui fumător să aibă plămânii sănătoşi, dar el nu-şi doreşte asta absolut deloc. Degeaba îi urez eu “sănătate!”. (Bine, recunosc că nu e cel mai bun exemplu.)

                Cineva spunea cam aşa: “Ţinteşte cerul şi vei atinge stelele.”

              Deci ce îţi doresc de Anul Nou? Îţi doresc să îţi doreşti tu mai mult. Şi ceea ce îţi doreşti tu, să se împlinească.

Advertisements


Leave a comment

Ce cadou vrei?

            Ca măsură de prevenţie, am învăţat ca e mai bine să-ţi faci pregătirile din timp. Aşa că vă întreb de pe acum, ca să am timp să mă pregătesc: ce cadouri vreţi să primiţi anul viitor? Nu mă refer la cadouri pentru Crăciun sau Anul Nou, ci şi pentru zilele de naştere sau pentru zile obişnuite, fără o ocazie anume. Vreau să văd ce îşi mai doresc oamenii. Vreau să vă cunosc mai bine. Şi cine ştie? Poate vreau să dăruiesc… ce pot. Lista e deschisă!


1 Comment

Doar gips, fără fractură

              M-am întors de la Moeciu. Şi de la radiologie. Să răsuflăm liniştiţi: nu e fractură. Doar am mâna în gips de la umăr până la falange. Mulţumesc foarte frumos tuturor celor care şi-au făcut griji pentru mine, celor care m-au ajutat. Mulţumesc în special Danei, care este deosebită, Monicăi, lui Titu şi lui Beni. Mulţumesc copiilor care au fost alături de mine. Mulţumesc cerului pentru că nu a fost mai rău.

               Sunt foarte încântată pentru că descopăr că se pot face o grămadă de lucruri cu stânga. Acum înţeleg ce inseamnă să faci un lucru mai stângaci. Reuşesc până la urmă, dar de două ori mai încet şi la o calitate inferioară. Dar e un experiment interesant. Şi o să-i pot înţelege mai bine pe oamenii care suferă în felul acesta.

                  În rest, a fost foarte frumos la Moeciu. Vă doresc la toţi să aveţi o vacanţă din care să ieşiţi la fel de întregi cum aţi intrat. 🙂 Numai bine.


2 Comments

Încă una de la mine

                  Au primit azi copiii pacheţel cu fructe şi dulciuri după program. Şi au venit încântaţi să-mi arate. Unul mi-a dat din pachetul lui o ciocolăţică. Să am şi eu ceva, deşi pacheţelele erau special pentru ei, copiii. Altul, care a văzut gestul lui, a căutat şi el în punguţă şi mi-a dat la fel. “Uite, încă una de la mine…”  “Ia şi de la mine una…” 

              Când am plecat, aveam în buzunar 6 ciocolăţele. Şase perechi de ochi mulţumiţi. Şi şase zâmbete de copiii. Se umpluse buzunarul cu dragoste.


Leave a comment

Penicilină şi iubire

                “..Şi când a văzut siringa iarăşi, a zis : NU! Nu mai suport.

                Era penicilină. Tatăl ei a rugat-o pe asistentă să-i aplice acelaşi tratament. Şi câte peniciline a făcut copila, pentru a se însănătoşi, tot atâtea înţepături a avut şi tatăl. Cu ser fiziologic.”

                Iubire de părinte.

                Am auzit ilustraţia asta şi mi-a plăcut mult. Deşi nu ilustrează decât o fărâmă din iubirea pe care o are Părintele ceresc pentru tine, omule.


Leave a comment

Vântul dinlăuntru

Şuieră vântul,

Urlă-n rafale,

Aruncă tot ce vede-n cale.

Se întoarce să răscolească,

Închid geamul.

 

Urlă afară,

Să-i dau voie înlăuntru.

Dar spun Nu.

 

Măcar să întredeschid geamul,

Să aud mai bine ce şopteşte.

Are urlete în şoapte.

Le auzi după ce scoţi cheia

Şi el intră pe gaura cheii.

 

Acum e frig.

Şi vrei Liniştea,

Să-ţi scoată vântul dinlăuntru.


1 Comment

Copii şi sărăcie

              În seara asta am fost surprinsă de realitatea din scaunul vecin.

              În microbuz se urcă o femeie sărăcăcios îmbrăcată, cu un bebeluş de vre-o şapte, opt luni, cu un băieţel de vre-o şapte ani şi bunica lor. Toate locurile erau ocupate. Cineva a cedat imediat  locul pentru mamă şi copil, iar eu am luat băieţelul mai mare în braţe. Şi pentru că-mi plac copiii, am început să-l întreb: “Stai bine?”   Copilul – nimic. Avea o faţă tare speriată. Nu-l simţeam încordat, dar se vedea că are o teamă ascunsă. M-am gândit că mai bine îl mai las puţin, să se acomodeze, ca apoi să mă împrietenesc cu el. Între timp, a început mama lui să discute cu bunica.

        ” Măcar acolo ştiu că au un pat, au mâncare la timp, se culcă la timp. Pe asta mică vroia să o ia naşa.”  “Da, dăi-o.”  “Păi nici n-am 30 de ani şi nu mi-am trăit şi eu viaţa… Şi ăla? Să moară el, nu să mă omoare pe mine. M-am chinuit şapte ani. Îi mai ţin de sărbători. Dup-aia îi duc. Îmi iau şi eu serviciu…”  Şi a mai zis şi altele. Eu ascultam şocată. Vorbea cu atâta lejeritate despre copiii ei pe care vroia să-i dea… Nu se simţea în glasul ei regret sau durere. Avea o voce sigură şi îmi dădea senzaţia de superficial. Poate că a suferit mult la viaţa ei. Poate că vroia binele copiilor, binele acela material pe care ea nu putea să-l ofere.

               Şi mi-am pus întrebarea: dacă aş fi foarte săracă, fără posibilitatea financiară de a-mi creşte copiii, aş ţine copiii lângă mine, lângă sufletul meu, dar rahitici, sau i-aş duce la un orfelinat, departe de mine, dar să ştiu că au din ce creşte?

           Cred că aş lupta din răsputeri ca să-i văd mari şi să rămână lângă mine, orice ar fi…