Leapșa despre cărți

A venit de la Cristina și va merge mai departe la… (vezi la final).

Când citeam pe blogul Cristinei, mă gândeam că și eu la fel, și mie la fel… Acum, hai să vedem ce ar putea fi diferit 🙂 .

I. Prima mea amintire cu mine citind. Dacă stau să scormonesc în sertarul cu amintiri, la capitolul ”scriere” îmi amintesc carnețelele măzgălite cu un scris de doctor, din care se înțelegea doar litera t și i. Nu știu de ce, dar văzând cum scriu frații mai mari, literele astea două m-au fascinat. Știam să citesc dinainte de a mă duce la școală (literele de tipar), așa că prima amintire din categoria ”citit” e undeva pe la 6 ani, când o prietenă își făcea temele din abecedar , iar eu stăteam pe capul ei (eram la mamaie, la Vest). Și ai ei erau contrariați de faptul că, deși eram la grădiniță (pe care am frecventat-o din an în paște, poate 3 săptămâni dacă adun toate zilele), citeam mai cursiv decât prietena mea. Era la litera H. Și tot în perioada aia, mamaie de la Vest mă punea să le citesc din Biblie/ alte cărți spirituale prietenelor ei cu care stătea de vorbă pe banca din fața blocului.

II. Prima carte pe care am citit-o și recitit-o. Of, nu mai știu. Îmi vin în minte două titluri, dar nu sunt sigură dacă la prima e corect. Pentru că era o carte foarte subțire, cu Pisicuțul pisicel și alții la fel ca el. Avea poezii pentru copii și niște ilustrații superbe. Al doilea titlu: Urme pe zăpadă, autor Patricia St. John.

 III. O carte pe care fiecare copil ar trebui s-o citească. Aici aș zice ”măcar să citească”. Pentru că pasiunea asta e ocolită cu succes de foarte mulți copii și tineri, din câte am observat eu. Dar, ca să răspund la cerința asta, recomand ”Cuore, inimă de copil”, autor: Edmondo de Amicis. E plină de lecții despre familie, recunoștință, colegialitate, sacrificiu, perseverență, educație, prietenie.

IV. Locul meu preferat de citit. Depinde de moment. Ziua citesc în autobuz, iar acolo prefer (dacă sunt autobuzele albe bucureștene) al doilea scaun pe dreapta, cum urci pe ușa din spate și vii spre față, la geam. Pentru că, fiind la geam, nu te deranjează nimeni, ai loc să-ți pui mapele sau bagajele mai înguste între scaun și geam, poți ridica picioarele pe suportul acela gri al scaunelor din față și astfel obții un mic birou, în cazul în care vrei să și scrii să și citești. A, mai e ceva. Din când în când, poți privi și în față, ca să nu ți se facă rău, pentru că scaunul acela este mai înalt. 🙂 Dacă e seara/ noaptea, atunci citesc în vârful patului, sub pătură.

V. Accesorii obligatorii în timpul lecturii. Ziua n-am. Noaptea: lanterna.

VI. Numărul cărților de pe lista mea de lecturi viitoare. 4. Dar lista se modifică.

VII. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o. Dacă primeam leapșa exact înainte de târgul Gaudeamus, aș fi zis ”Așa s-au întâmplat, așa le-am însemnat” – Luli August Sturdza și ”Mănâncă, roagă-te, iubește” – Elizabeth Gilbert. Dar de la târg am plecat cu rucsacul destul de plin.  Prăjitura  cărților luate de la târg: ”Isprăvile lui Guguță” – Spiridon Vangheli.

VIII. O carte care mi-a schimbat viața într-un fel. Greu de precizat doar o carte, pentru că eu cred că fiecare lectură te poate influența, într-un fel sau altul. Depinde cu ce alegi să-ți hrănești mintea. Pentru latura spirituală aleg Biblia. Și lista e lungă…

IX. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare s-o iubească. Aici nu știu ce să spun.

X. Trei dintre scriitorii mei preferați. Ar fi nedrept să scriu doar 3…

Iar acum, leapșa merge la blogul… Despre sufletul meu!

Proaspăt…

  Tot proaspăt mi se pare, chiar dacă de azi am trecut clasa a doua. Căsătoria e ca o școală la care te duci de drag. Ai multe materii practice și calificativele sunt pline de nuanțe și culori. Ai teme care te pun pe gânduri și situații care te provoacă să lupți cu tine însuți. Să dai tot ce poți mai bun, pentru ca ”noi” să fie mulțumit. Și cu iubire, să crească.

Îmi place. Și recomand. 🙂

P.S. Mulțumesc pentru tot ce a fost mai frumos in primele 365 de zile din buchet. Și celor care ne-au susținut până acum. Diseară deschidem primul plic, de la masa 1. Mulțumim anticipat prietenilor care ne-au scris.

Vreau la școală – 2013

Și mie mi-e dor de școală, dar nu despre mine e vorba în textul ăsta. Anul trecut, tot la mijloc de septembrie, scriam aici despre competiția națională la care era înscris și proiectul ”Vreau la școală”. Datorită voturilor noastre, proiectul a fost câștigător.

Anul acesta e o nouă ocazie de a vota și de a ajuta copiii care fac parte din proiectul susținut de ADRA. Toate detaliile le găsești aici: http://adra.ro/important/sustine-din-nou-adra-romania-sa-castige-o-finantare-raiffeisen-bank-pentru-proiectul-vreau-la-scoala.html .

Du vestea mai departe! Mulțumim.

200 în buchet

Azi se împlinesc fix 200 de zile.

Zile în care am învățat lecții noi.

Zile cu bune și cu rele, cu multe zâmbete și uneori cu oftat, dar adunate într-un buchet     frumos colorat.

Zile în care am învățat că dragostea e atunci când te oferi să speli tu vasele, pentru că ești obosit, dar nu foarte obosit. Sau dragostea e atunci când te trezești de-a binelea și-ți dai seama că mirosea frumos pentru că cineva, înainte să plece la serviciu, ți-a pus pe perna de alături o crenguță de liliac. Dragostea e atunci când ajungi acasă și poți să fii tu, fără să-ți fie teamă că o să primești o etichetă. Sau atunci când sfârșești ziua cu rugăciunea la care sunt patru mâini impreunate, în loc de două.

Mulțumesc pentru primele 200 de zile din buchet.

Muzică în aeroport – Flash Mob

Am găsit aici clipul de mai jos. Ce frumos când vezi că se poate și la noi…

Invitație la concert

Când eram anul II la facultate, aveam o prietena care era anul I la Conservator. Si m-a invitat la un concert coral de-al studenților, concert la care participa și ea (mulțumesc, L., pentru invitația aceea). Am fost s-o ascult atunci, alături de colegii ei, iar de atunci am fost în fiecare an, cu același drag și bucurie. E, de fapt, un examen cu public, din câte am înțeles. Studenții care participă la cursurile de dirijat vor conduce corul format din colegii lor, sub îndrumarea maestrului Valentin Gruescu.

Vă invit și pe voi, dacă aveți timp și vă place muzica clasică. Joi, 21 martie, ora 19:00, sala George Enescu – la Conservator. Intrarea este liberă.

 

Cum să cucerești o fată (ep. 5)

Gata, e oficial. Tu ești prietenul ei, ea e prietena ta. Sunteți un cuplu. 

Gata, de-acum poți să o iei de mână în plimbările voastre, poți să o pupi pe obraz, poți să o săruți pe buze, poți să o inviți la tine acasă când știi că ai tăi lipsesc temporar, poți să mergi cât de departe vrei. Stai un pic. E chiar așa?

”Păi dacă am zis ca suntem un cuplu, dacă ne iubim și ne suntem dragi unul altuia, ce ne-ar putea opri…?” Da, ce te-ar putea opri dacă ”toată lumea”… Uite că nu chiar toată lumea. Unii și-au stabilit niște principii. Și ar fi bine să discuți cu ea la începutul relației sincer și deschis cât de departe va fi ”prea departe” în relația voastră. Mă refer aici la tot ce înseamnă atingere fizică. Și ține cont că fiecare tip de atingere  crează stări și emoții. Așa că e mai mult decât ”doar o atingere” și atât. Vorbesc aici din perspectiva ei. Pentru că primul ”ținut de mână” o să-l țină minte. De exemplu: a fost primăvara, în Herăstrău, când vă întorceați de la facultate, într-o zi de sfârșit de aprilie. Și undeva în zona podului cu lebede, parcă pe aleea trandafirilor. Da, după aproape 3 ani ea ține minte. Și știe și ce senzație a avut. Cu siguranță că ți-ar povesti lejer despre ce a simțit, când și cum s-a întâmplat când a fost pupată prima dată pe obraz. Bine, e posibil să nu țină minte chiar tot… Dar ce e mai important  lasă o amprentă. Și fiecare pas deschide căi și dă la o parte bariere pentru drumul spre ”mai mult”. E natural. E un lucru bun, pentru că eu consider că așa am fost creați. Problema e: câte bariere lași să fie ridicate, sau le ridici chiar tu, având în vedere că deocamdată sunteți doar… prieteni?

Pot fi limite trasate de alții. Ei pot spune lejer: băiete, până aici. De restul, trebuie să o iei cu cununie. Dar eu cred că cel mai important e să studiezi tu problema și limitele să ți le trasezi tu. Adică voi, împreună.

În felul acesta, pui de-o parte un dar pentru viitor. Pentru momentul când veți fi una. Ești liniștit, ești cu inima împăcată. Dacă relația nu va merge și nu vei fi tu ”alesul” până la capăt, știi că ai fost băiat cu principii și fiecare poate merge mai departe cu fruntea sus. Dacă relația merge înainte și vă veți căsători, vei avea timp destul, un cadru potrivit, un loc al vostru, lipsa temerilor și a vinovăției pentru a ridica toate barierele care așteptau din timpul perioadei de prietenie. Pe lângă faptul că eviți sarcini nedorite, boli cu transmisie sexuală, și alte aspecte negative care țin de latura fizică, vei avea bucuria unui om care se ține de cuvânt, care face ce a promis. Exercițiul ăsta ajută la consolidarea încrederii în cuplu și unește noua familie într-un mod frumos. Nu vei avea de ce să te simți vinovat nici înaintea partenerei, nici înaintea lui Dumnezeu. Și oferi darul tău de nuntă… nealterat.  Sunt multe argumente în direcția asta. Da, sigur, poți găsi argumente și în direcția opusă.

Dar… faptul că ați pus împreună niște limite pe scara atingerilor fizice și le respectați, constituie un plus prin care poți să cucerești o fată. Că despre asta vorbeam, nu?

Va urma!

Cum să cucerești o fată (ep. 4)

Ziceam că urmează și a doua întâlnire. Și a treia, și a patra…. La un moment dat va trebui să stabiliți dacă sunteți prieteni și continuați ce ați început, sau, ca să nu vă pierdeți timpul și sentimente investite aiurea, vă mulțumiți pentru ce-a fost frumos la întâlnirile astea și își vede fiecare de treaba lui.

Dar să mergem acum pe varianta în care totul e așa cum ne-am dorit.

Tu o cam placi pe ea, ea te cam place pe tine… dar dacă o întreabă careva ”ce e între tine și X” n-ar putea spune ceva concret. Nu-i așa? Dacă ieși la pizza, nu înseamnă că sunteți prieteni (nu mă refer aici la amiciție). Dacă i-ai dat o floare, o pui pe gânduri, dar nici asta nu face lumină. Însă cuvintele, da. Cuvintele fac lumină.

Și aici e partea în care creativitatea, amestecul de spontaneitate cu planul făcut de acasă plus emoțiile care apar oricât ai fi de tare – toate astea te fac să crești în ochii ei. Mai ales dacă va avea ce povesti la nepoți. 🙂 Poți s-o inviți în parc, îi mai aduci o floare, îi îndeplinești o dorință spusă în treacăt cu un tricou turcoaz (pentru care ai alergat o grămadă, ai și întârziat, ți-ai luat și pedeapsă de la ea, dar trebuie să suporți cu stoicism, ca să nu te dai de gol…), dar să nu te miri sau să nu te superi dacă nu-ți iese exact cum ai plănuit. Adică, exact când pregătești momentul ăla din parc cu floarea, darul și te pregătești s-o întrebi… apare o prietenă comună foarte vorbăreață cu care nu v-ați mai văzut de mult. Am zis că era foarte vorbăreață? Așa. Și stă la povești, și se cam întunecă, și nu mai termină poveștile… Și când în sfârșit pleacă și rămâneți doar voi doi, e momentul s-o conduci acasă, că ea face destul pe drum. Of. Dar planul se poate adapta. Propune-i să mergeți pe jos câteva stații, așa mai tragi de timp. Și… când discuția ajunge într-un punct ”pregătit”, zi-i că vrei să-i zici ceva mai important (E posibil să se prindă din prima și de bucurie să vrea să-ți zică ”da” înainte s-o întrebi, așa că nu te lungi prea mult cu introducerea și cuprinsul). Deși sunt fete și băieți care consideră că e demodat, eu zic că merită s-o întrebi cu curaj dacă vrea să fie prietena ta (asta e o mică repetiție pentru momentul de peste ani când o vei întreba, dacă totul merge bine, dacă vrea să fie soața ta… Dar mai sunt câteva episoade până acolo).

Da, nu-i ușor să faci asta. Riști să-ți trântească vreo două și să fii dezamăgit. Sau să fie o fată nesigură pe ea și să amâne. Sau… dacă e așa cum a fost și până la episodul ăsta, îți zice: ”Da. Am zis DA”, înainte să termini de pus întrebarea (ți-am zis doar că s-a prins de când ai început…).

Va urma!

P.S. Aici e doar un exemplu. Dar creativitatea omului și adaptarea la situație sunt foarte indicate.

Omul de zăpadă

Am găsit pe blogul ”Despre sufletul meu” o provocare, aici .

Fotografia este de iarna trecută. Și omul de zăpadă nu este încă terminat. Dar îmi place pentru că e făcut cu bucurie. Cu zăpada din curtea noastră. Cu timp petrecut împreună, în familie. Cu zâmbete și cu ceai cald. Cu zăpadă de la prima ninsoare din iarnă. Negeruită, neînghețată.

Când eram mică, rămâneam uimită în diminețile în care descopeream că a nins peste noapte. Aveam bolta de viță de vie care acoperea curtea, iar această boltă era îmbrăcată în alb. Învățasem niște versuri  dintr-o carte cu pisici, versuri care-mi sunt dragi și acum:

”Aseară, chiar de cu seară,

Pisicel privește-afară.

Și când vede că-i alb totul,

Începe să-și lingă botul.

 

Miau,  miau, vai, ce ospăț!

Miau, miau, ce de bunătăți.

În ogradă, dacă poți,

Este lapte să înoți.

 

Iar pe pomi este smântână

Să mănânci o săptămână.

Și ce brânză e pe casă:

Brânză bună, dulce, grasă…”

 

Dar într-o iarnă n-am putut ieși la ”ospăț” imediat ce a nins. Nu mai țin minte de ce, parcă eram bolnavă. În schimb, țin minte că ai mei mi-au adus zăpadă în niște castroane. Și am ”gătit” la bucătărie un mini – om de zăpadă. N-a avut viață lungă, din cauza temperaturii, dar am rămas cu o amintire frumoasă. Om de zăpadă adaptat. 🙂

 

 

 

Cum să cucerești o fată (ep.3)

Pentru unele persoane, durează ceva până te gătești, ca să arăți excelent la prima întâlnire. Mai ales dacă ești fată. Și dacă e pentru prima dată când vezi persoana X. Și dacă vii de-acasă.

Dar dacă tu ai mai văzut-o pe ea de atâtea ori – în circumstanțe diferite – cum ar fi diminețile de tabără, la înviorare, când are ochii ca de broscuță, sau seara, când îi miroase părul a fum de la cât s-a învârtit în jurul focului de tabără cântând cu copiii; dacă mai e și iarnă și e răcită bocnă; dacă mai vine și de la grădi și e după o zi lungă, apăi… dragă băiatule, nu te aștepta s-o vezi la 4 ace și ca scoasă din cutie. Și deși ați stabilit că ea nu are programul fix, drept pentru care e posibil să întârzie, sun-o totuși dacă vezi că întârzie. Altfel, îți trimite ea mesaj să te întrebe cât mai ai până ajungi, după ce te-a așteptat 20 de min afară, iar tu 25 de min în interior. Că nu-i place să stea singură în restaurant. Și mai bine preferă să te aștepte la -X grade, ca apoi să aveți motiv de amuzament.

Când în sfârșit întâlnirea mult așteptată se produce, fii băiat de treabă și ajut-o când începe să-și scape poșeta și alte lucruri pe jos :), când vrea să-și scoată jacheta sau când e momentul strânsului mesei. Da, o sa zâmbească plăcut surprinsă de faptul că ești atent. La ea, cu ea.

Și dacă o vezi mai tăcută sau prea obosită sau prea răcită, poți vorbi liniștit până obosești și tu. O să țină minte mai mult decât îți imaginezi. Și apoi o să-ți zică peste un an, doi: „mai ții minte când ne-am întâlnit prima dată și mi-ai povestit asta, și asta, și asta…?”. Ce subiecte poți aborda? Lista e lungă. Și variabilă în dreptul fiecăruia. Dar gândește-te că vă întâlniți ca să aflați mai multe unul despre celălalt, nu? Și atunci, va sorbi cu plăcere poveștile și aventurile din copilăria ta, sau povești actuale despre ce-ai mai făcut în ultima vreme. Despre ce îți place ție. Despre ce te definește. Sau despre ce aveți în comun și v-ar putea lega. Mai ales dacă, așa cum ziceam și în episoadele anterioare, ați mai petrecut timp discutând on-line sau ați participat la diverse evenimente și activități ca membri ai aceluiaș grup. Deja aveți niște amintiri comune. Și destule puncte de plecare pentru o discuție constructivă, veselă, dar și serioasă, prietenoasă.

După ce ați terminat de mâncat, probabil că te va ruga să plătiți jumi-juma. (Și e foarte posibil ca acest punct să se mai repete și să devină punct de discuție și la următoarele întâlniri). Tu… faci cum vrei. (Dar din câte am studiat, vă simțiți mai bine și mai ”bărbați” dacă plătiți voi nota de plată.)

Apoi, te poți oferi să o conduci acasă. Sau, dacă e mai de la țară :), iar tu stai la capătul celălalt al orașului, nu se va supăra dacă e o vei lăsa doar la stația de maxi-taxi. Nu de alta, dar dacă ai dori să o conduci chiar până acasă, riști să nu ai mașină de întoarcere. Și nu e politicos să ceri găzduire… (mai ales dacă are anumite principii. Dar despre asta o să vorbim altă dată). Dacă ești șofer și ai mașină, poți încerca și ratb-ul. Și mersul pe jos cât mai multe stații. Face bine la sănătate, pentru că abia ați mâncat. Și plimbarea de seară e indicată. Dar, mai mult decât atât, mersul pe jos lungește timpul de stat de vorbă. Și poți fi atent la ce e în jur. Puteți comenta despre arhitectură, lucruri interesante din magazine, reclame, oameni, etc. În schimb, dacă ești șofer, trebuie să fii atent la trafic, nu te poți uita în ochii ei când îți vorbește, riști să pierzi firul într-o intersecție aglomerată și tot așa  (dacă n-ar fi fost prima întâlnire aș fi zis că nici de mână nu poți s-o ții…). Eu recomand mersul pe jos. Și dacă e prea frig sau vă grăbiți – mijloacele de transport în comun.

Plus că, dacă mergeți pe jos și-ți faci de acasă o hartă în minte sau te adaptezi la fața locului, poți să treci pe la florărie  și să-i iei o floare. O să fie, probabil, cam surprinsă să-i oferi o floare de la prima întâlnire. Dar, dacă tot ești tu așa direct și ”omul acțiunii”, o să pună floarea la uscat și o să se laude cu ea la soră-sa, fără ca tu să știi. Ție îți va zice doar ”mulțumesc” și se va înroși în obraji.

Nicio problemă dacă uiți să o întrebi, înainte a urca în microbuz, dacă vrea să vă mai vedeți. Ea oricum ajunge acasă cu zâmbetul până la urechi și cu floarea învârtită dintr-o mână în cealaltă și-ți va răspunde cu ”da” la sms. Da, adică urmează și a doua întâlnire.

Va urma!

*Disclaimer: acest text nu reprezintă un ghid care asigură aceleași rezultate ca cele prezentate aici. A se folosi cu discernământ și adaptate situației. 😉